Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Călăraşi: PERSONALITATEA LUNII OCTOMBRIE DRAGOȘ PROTOPOPESCU – la Muzeul Dunării de Jos

5 octombrie, 2020 - 31 octombrie, 2020

MARI PERSONALITĂȚI CĂLĂRĂȘENE

Muzeul Dunării de Jos, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Călărași, prezintă publicului

PERSONALITATEA LUNII OCTOMBRIE – DRAGOȘ PROTOPOPESCU

(18 octombrie 1892, Călărași – 26 noiembrie 1948)

Efectuează studiile primare la Călărași, urmând apoi cursurile Liceului Sfântul Sava, din București, absolvind, în anul1915, Facultatea de Litere şi Filozofie din Bucureşti.

Format în mediul academic bucureștean, cu studii doctorale la Paris și Londra, Protopopescu a stabilit legături profesionale cu mediul universitar în1923, în calitate de conferențiar la Facultatea de Filosofie și Litere din Cernăuți,iar din 1925 ca titular la Catedra de Limba și literatura engleză.

Doctorat la Paris (Sorbona), sub conducerea prof. Louis Cazamian (1924) cu teza Un classique moderne – William Congreve, sa vie, son oeuvre, publicata la Paris, in acelasi an. Director al Teatrului National din Cernauti (1926-1927). A fost atasat de presa la Legatia Romana din Roma, redactor la rev. de extrema dreapta Calendarul si Porunca vremii si codirector la Bunavestire. Dupa debutul cu versuri in Viata noua (1910-1911), colaboreaza la Cronica, Flacara, Viata Romaneasca, Ideea europeana, Cugetul romanesc, Sburatorul, Universul literar, Gandirea etc. (a semnat si cu pseud. Dinu Lance, D. PROTOPOPESCU B., Dragos Blebea, PROTOPOPESCU Dragos, Evstrate Logofatul, Valde).

Un an mai târziu, își anunța plecarea la Londra, „fiindcă mi-am găsit suplinitor la catedră și în chipul acesta pot evada pentru cel putin 8-9 luni”. În anii următori, din 1928 până în 1930, se afla încă la Londra unde „voi mai întârzia pe aici binișor – căci e, într-adevăr,singurul loc unde mă regăsesc”.

După finalizarea perioadei londoneze, la începutul anilor ’30, filologul revine pentru totdeauna în țară.

Radicalizându-se treptat, filologul își va exprima pe parcurs susținerea pentru Mișcarea Legionară. Numele său s-a aflat inclusiv pe listele legionarilor,la alegerile din 1932, unde a candidat ca deputat de Botoșani. A fost întemnițat pentru propagandă legionară în 1934, după asasinarea lui I.G. Duca,și în 1938, odată cu suprimarea Mișcării.

Dupa 1930, scrie mai ales proza; primele sale voi. (Iarmarocul metehnelor, 1932; Condamnatii la castitate, 1933) sunt incurajate de critica, dupa care interesul scade direct proportional cu alunecarea spre extrema dreapta a ideologiei scriitorului (a mai scris Fortul 13, 1936 si Tigrii, I-II, 1937). In paralel, desfasoara o sustinuta activitate de traducator din lb. engleza (Shakes-peare), colaborand (intre 1929 si 1946) cu Teatrul National din Bucuresti, unde i se joaca si o piesa orig., intitulata Fantana Domnului (stagiunea 1931-1932).

Începutul anului 1937 îl găsește pe Protopopescu la cârma publicației Buna Vestire – pe care o va conduce până în 1938. Finanțat de Mihail Manoilescu, ziarul avea un pronunțat discurs de dreapta, susținător al Gărzii,fără a fi încă organul oficial. Anglistul semnează editoriale în aceeași manieră critică la adresa politicii interne, cu o atenție încordată către politica Germaniei.

Rezultatul alegerilor, urmate apoi de instaurarea dictaturii regale, uciderealui Codreanu și dizolvarea Mișcării Legionare au determinat „trădarea” și ieșirea lui Protopopescu din scena propagandei politice. A fost închis în mai1938 pentru activitate legionară, suspendat timp de doi ani din activitatea didactică începând cu 10 iulie 1938, sub acuzația de „încălcare a legii pentru apărarea ordinii de stat”

Evoluția evenimentelor a făcut însă ca Protopopescu să nu mai activeze multă vreme la Cernăuți, căci după cedările teritoriale din 1940 a fost nevoit să

se transfere la Universitatea din București. După schimbarea de regim, trecutul legionar l-a urmărit, iar epurările succesive și umilințele l-au răpus.

Arestat în anul 1948 de brutele securitãtii comuniste pe Sos. Kiseleff din Bucuresti, Dragos Protopopescu încearcã sã se sinucidã tãindu-si arterele de la mâna stângã cu o lamã pe care o avea permanent asupra lui. Expediat sub pazã la spital, se vindecã. Este torturat în chip sãlbatic. Ridicat apoi de agentii securitãtii comuniste, „în momentul în care ascensorul trecea prin dreptul plafonului unuia dintre etaje, si-a bãgat capul sub plafon si a fost decapitat”

 

https://mnlr.ro/dragos-protopopescu-125/

https://www.autorii.com/scriitori/dragos-protopopescu/

https://ro.wikipedia.org/wiki/Drago%C8%99_Protopopescu

http://www.miscarea.net/dp.html

Details

Start:
5 octombrie, 2020
End:
31 octombrie, 2020
Event Categories:
,

Organizer

Muzeul Dunării de Jos
View Organizer Website

Venue

Muzeul Dunării de Jos – Călărași
Str. Progresului nr. 4
Călărași, Călărași 910079 Romania
+ Google Map
View Venue Website