Ciucea, jud. Cluj: Expoziție comemorativă de fotografie și carte “A muri în îmbrățișare” (106 ani de la trecerea la cele veșnice a poetului Ady Endre) (27.01.2025 – 28.02.2025)
27 ianuarie - 28 februarie
Expoziție comemorativă de fotografie și carte “A muri în îmbrățișare”
(106 ani de la trecerea la cele veșnice a poetului Ady Endre)
(27.01.2025 – 28.02.2025)
La 27 ianuarie, se împlinesc 106 de ani de la trecerea la cele veșnice a marelui poet și publicist Ady Endre (22.11.1877 – 27.01.1919), unul dintre cele mai proeminente personalități ale literaturii maghiare și dintre cei mai importanți poeţi, literatori și jurnaliști ai secolului XX din ţara vecină. Încercând mereu a se desprinde de stilul tradițional, folcloric, adoptat de poeții maghiari care au trăit în aceeași perioadă, a devenit primul dintre poeții moderni din Ungaria.
Poet simbolist, adept al modernismului (numit ulterior și “avantgarde”), în anii proletcult-ului catalogat drept “poet revoluționar”, Ady Endre a contribuit enorm la modernizarea și sincronizarea liricii maghiare cu literatura europeană a vremii, poeziile sale de dragoste fiind considerate, pe bună dreptate, capodopere ale simbolismului maghiar.
O persoană nonconformistă, rebelă și mult prea modernă pentru acele vremuri conservatoare, în timpul vieții Ady Endre n-a primit prea multe laude, distincții sau premii: singurul premiu poetic i-a fost oferit în 1909, iar în noiembrie 1918 (cu doar două luni înainte de moarte) a fost ales președinte al “Academiei Vörösmarty” (o societate literară maghiară progresistă care, declarându-și drept scopuri cultivarea literaturii moderne, sprijinul financiar al tinerilor scriitori și oportunitatea lor de publicare, planificaseră și editarea unei serii de publicații intitulate “Magyar Olvasókönyv” [“Carte de lectură maghiară”], publicație concepută drept forum pentru popularizarea idealului literar pe care-l reprezentau).
Ady Endre a decedat la 27.01.1919, la Budapesta, în capitala unui stat învins în război și descompus în perioada de după două revoluții (cea de tip sovietic – din octombrie 1917 și cea burghezo-democratică din Transilvania – din toamna anului 1918), lăsând drept moștenire scrierile sale care constituie un adevărat model de umanitate și moralitate.
Celebrând solemn 106 ani de la trecerea în eternitate a marelui poet simbolist, Muzeul Memorial “Octavian Goga” a inaugurat expoziția comemorativă de fotografie și carte “A muri în îmbrățișare”, expoziție ce poate fi admirată în perioada 27.01.2025 – 28.02.2025.
Vă așteptăm cu mult drag la Muzeu!