Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Cluj-Napoca: Din intimitatea interioarelor de altădată – expoziție outdoor pe Instalația ”10×10”, 10 ianuarie – 10 februarie 2023

10 ianuarie, 2023 - 10 februarie, 2023

Din intimitatea interioarelor de altădată este o expoziție outdoor marca MNIT, care urmărește să familiarizeze publicul cu cele mai frumoase piese din colecția de mobilier a Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei.
Printre comorile culturale deținute de MNIT, colecția de mobilier deține un loc aparte, bine conturat. Piesele din această colecție ilustrează cele mai importante curente artistice din istoria ebenisticii europene: Renașterea, barocul, rococo-ul, neoclasicismul, stilurile Empire, Louis Philippe, Biedermeier sau stilul victorian.
Sub raport cronologic, piesele de mobilier din colecția muzeului de istorie clujean sunt dispuse pe intervalul secolelor XVI-XX. În ceea ce privește proveniența acestora, se poate aprecia că majoritatea aparțin spațiului cultural al Europei Centrale. Fie că au fost realizate în atelierele unor meșteri locali, fie că au fost comandate în centre de producție prestigioase din Ungaria, Austria sau Germania, ele pun în evidență gusturile, canoanele artistice și, în ultimă instanță, identitatea culturală comună a unei arii de civilizație care se întinde din Alpi până în Munții Carpați. O anumită sobrietate a formelor, un funcționalism mai accentuat, adaptările „provinciale”, mai modeste, ale unor motive consacrate – reprezintă notele caracteristice ale mobilierului care a dat formă interioarelor locuite cândva de strămoșii noștri ardeleni.
Perioada expoziției: 10 ianuarie – 10 februarie 2023
Specialist MNIT în ebenistică: Melinda Mitu
Design: Torok Karoly

Detalii

Începe:
10 ianuarie, 2023
Se termină:
10 februarie, 2023
Categorie Eveniment:
Site web:
https://www.facebook.com/events/1126765164706256/?ref=newsfeed

Organizator

Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei – Cluj-Napoca
Telefon
0264.595.677
Vezi site-ul web Organizator

Loc de desfășurare

Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei – Cluj-Napoca
Constantin Daicoviciu, nr. 2
Cluj-Napoca, Cluj 400020 Romania
+ Hartă Google
Telefon
0264595677
Vezi site-ul web Loc de desfășurare