- This event has passed.
Cluj-Napoca: „Exponatul lunii martie” la Muzeul Mitropoliei Clujului este bastonul Episcopului Nicolae Ivan (1921-1936).
1 martie, 2022 - 31 martie, 2022
Dragi prieteni ai Muzeului Mitropoliei Clujului,
Luna februarie propune în cadrul proiectului „Exponatul lunii” un obiect aparte, care i-a aparținut primului episcop al reînviatei eparhii clujene, vrednicul de pomenire Episcop Nicolae Ivan (1921-1936).
Bastonul ierarhului, care nu trebuie confundat cu toiagul arhieresc, i-a fost sprijin în anii bătrâneții, obiectul având un rol atât practic, cât și unul „social”, acest tip de accesoriu (bastonul) fiind des utilizat de bărbații cu un anumit statut social (asemenea pălăriei, jobenului, mănușilor, ceasului de buzunar, pipei etc.).
Confecționat din lemn, cu un vârf metalic și vopsit în negru, bastonul (având lungimea de 90 cm) prezintă în partea superioară un mâner metalic, argintiu, având încastrat un medalion de argint gravat cu monograma ierarhului: N I.
Exponatul a intrat în patrimoniul Muzeului nostru în toamna anului trecut, în prezent fiind expus în vitrina dedicată vlădicii Nicolae Ivan. Chiar dacă obiectul nu se remarcă neapărat prin bogăția ornamentației sau printr-o valoare artistică deosebită (cum poate fi cazul unei cârje arhierești), el are pentru noi o valoare sentimental-anamnetică foarte mare, amintindu-ne permanent de cel căruia Clujul îi datorează atât de multe din perspectivă spirituală, culturală, edilitară și națională.
Vă așteptăm cu drag!