Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Cluj-Napoca: expozițiile „Arta broderiei pe crețuri: ciupagul” și „Zestre transilvăneană – colecția Gabriel Boriceanu”

24 iunie, 2018 - 26 august, 2018

Vernisajul expozițiilor „Arta broderiei pe crețuri: ciupagul” și „Zestre transilvăneană – colecția Gabriel Boriceanu”.

Demonstrație de broderie pe crețuri Marioara Palagica Constantin.

 

Născută la inițiativa comunității „La Blouse Roumaine”, Ziua Universală a Iei, sărbătorită de Sânziene, pe 24 iunie, a ajuns la cea de a șasea ediție. ”Grupurile de acțiune” formate pe rețelele de socializare, manifestările și evenimentele organizate în numeroase localități din țară și în comunitățile românești din întreaga lume reunesc zeci de mii de participanți. Cămașa femeiască moștenită din străbuni sau cusută în zilele noastre, purtată cu mândrie cu diferite ocazii, redevine un element identitar important, o punte între generații.

Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție publică de cultură care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, s-a alăturat de la bun început inițiativei de a sărbători Ziua Universală a Iei, oferind publicului vizitator, în mod regulat, de Sânziene, evenimente care aduc în centrul atenției această componentă a vestimentației tradiționale. În anul 2015 am prezentat o selecție amplă din colecția Brătianu–Cantacuzino, în anul 2016 am abordat, în paralel, problema respectării statutului piesei originale de port și cea a cultivării tradiției în costum prin replici și piese de inspirație tradițională, expoziția din 2017 am dedicat-o cămășii de Mărgău.

În această duminică, 24 iunie 2018, ora 13, vă invităm la vernisajul a două expoziții.

Expoziția „Arta broderiei pe crețuri: ciupagul prezintă unul dintre cele mai reprezentative elemente de decor ale cămășii tradiționale țărănești: ciupagul – un „plastron” trapezoidal amplu, realizat prin brodarea peste crețuri a unor motive geometrice, acoperând, sub guler, partea de sus a pieptului, deschizătura cămășii fiind plasată la spate. Confecționarea cămășii cu ciupag a fost caracteristică, în secolul al XIX-lea, unui amplu areal din nordul Transilvaniei: Năsăud, Lăpuș, zona Reghin, Câmpia Transilvaniei, Mocănimea Arieșului, Țara Moților, sudul județului Sălaj, persistând până la mijlocul secolului al XX-lea în Depresiunea Călățele. Cu această ocazie, pe lângă cămăși provenite din zonele de mai sus, expoziția prezintă fragmente brodate ale cămășilor de odinioară, cu o vechime foarte mare, achiziționate de specialiștii Muzeului Etnografic al Transilvaniei în perioada interbelică și salvate, astfel, pentru posteritate.

Participanții la vernisaj se vor putea bucura de prezența d-rei drd. Mărioara Palagica Constantin, autoarea a nouă cămăși cu ciupag, care va oferi o demonstrație în tehnica broderiei peste crețuri.

A doua expoziție este rezultatul contactului permanent al MET cu comunitatea tinerilor pasionați de port. Expoziția ”Zestre transilvăneană” prezintă costume tradiționale, podoabe și fotografii de arhivă din remarcabila colecție a etnologului Gabriel Boriceanu. Potrivit viziunii acestuia „tradiția poate fi privită ca o sedimentare a timpului istoric ce reflectă viața unei comunități. Acest fenomen nu este o realitate statică, ci se află într-o continuă tranziție, fără forme desăvârșite sau alterate. În mentalul tradițional, portul a constituit atât o valoare în sine, cât și o valoare simbolică – identitate, demnitate, apartenență, tezaurizând prin urmare o spiritualitate și o competență. Haina țărănească oglindește stările, creativitatea și continuitatea oamenilor. Toate aceste costume au fost adunate din satele Transilvaniei începând cu finele anului 2014, înglobând reminisciențe ale comunităților arhaice preindustriale, din zone etnografice precum: Țara Bârsei, Podișul Târnavelor, Țara Oltului, Maramureșul istoric, Bistrița, etc.” Expoziția „Zestre transilvăneană” se înscrie în programul Muzeului Etnografic al Transilvaniei de promovare a noii generații de tineri pasionați de cercetarea culturii tradiționale, Gabriel Boriceanu fiind unul dintre admirabilii săi reprezentanți.

Expozițiile pot fi vizitate la sediul instituției (Palatul Reduta, str. Memorandumului nr. 21), de miercuri până duminică, între orele 10.00-18.00, în perioada 24 iunie – 15 iulie 2018.

Details

Start:
24 iunie, 2018
End:
26 august, 2018
Event Categories:
,

Organizer

Muzeul Etnografic al Transilvaniei
View Organizer Website

Venue

Muzeul Etnografic al Transilvaniei – Cluj-Napoca
Palatul Reduta, Str. Memorandumului nr. 21
Cluj-Napoca, Cluj 400114 Romania
+ Google Map
View Venue Website