- This event has passed.
Cluj-Napoca: Fotografii etnografice de premiu expuse la Muzeul de Artă din Cluj, 24 noiembrie – 5 decembrie 2021
24 noiembrie, 2021 - 5 decembrie, 2021
Fotografii etnografice de premiu expuse la Muzeul de Artă din Cluj
Prestigiosul Concurs naţional „FOTOGRAFIA – DOCUMENT ETNOGRAFIC”
își deschide porțile pentru expoziția celei de-a XVIII-a ediții, începând de miercuri, 24 noiembrie 2021, la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca.
Proiectul este derulat anual de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj (CJCPCT Cluj), instituţie de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, în parteneriat cu Muzeul de Artă din Cluj-Napoca și Asociația ArtImage.
Peste 250 fotografii etnografice, s electate în urma jurizării, sunt prezentate publicului atât în expoziția fizică de pe simeze cât și în proiecțiile care vor rula pe un ecran în toată această perioadă. Imagini alb-negru și color, dar și reproduceri după fotografia veche, sunt realizate de 50 de artiști fotografi sau entități din România, Serbia și Polonia. Competiția s-a desfășurat pe patru secțiuni principale: fotografie de autor cu temă liberă etnografică alb/negru și color, secțiunea de fotografie cu tema „Fântâna, sursă de apă și simbol sacru” și secțiunea de reproducere după fotografie veche. Sunt expuse, bineînțeles, și cele 11 fotografii laureate ale ediției.
Aratul tradițional cu ajutorul plugului, păstoritul, olăritul, claca la coasă sau Fărșangul sunt doar câteva din obiceiurile comunităților sătești de români, maghiari, secui, ceangăi și sași din România care alcătuiesc tabloul unui sat care își mai păstrează unele tradiții sau face eforturi să le reînvie.Pasionați de fotografie și de satul românesc deopotrivă, autorii au continuat să colinde meleagurile țării chiar și această perioadă dificilă, astfel că multe dintre imagini sunt realizate în ultimii doi ani.
Expoziția stă la dispoziția publicului în perioada 24 noiembrie -5 decembrie 2021, accesul în Muzeul de Artă având loc cu respectarea regulilor privind prevenirea infectării cu noul coronavirus.
Concursul naţional „Fotografia – Document Etnografic” (F-DE) este nucleul proiectului clujean de amploare cu același nume și urmărește promovarea culturii tradiționale prin intermediul fotografiei etnografice. Până acum, proiectul a fost prezentat în peste 20 de orașe din România, dar și străinătate: Polonia, Serbia, Ungaria, Franța, Italia și Canada.
24 noiembrie – 5 decembrie 2021