Cluj-Napoca: Imagini ale țiganilor în colecția Muzeului de Artă

Imagini ale țiganilor în colecția Muzeului de Artă Cluj-Napoca
PICTURĂ
7 decembrie 2017 – 8 ianuarie 2018

Vernisaj: joi, 07 decembrie 2017, ora 18

Muzeul de Artă Cluj-Napoca (MACN), instituție publică de interes județean, care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, organizează, în perioada 7 decembrie – 8 ianuarie 2017, expoziţia „Imagini ale țiganilor în colecția Muzeului de Artă Cluj-Napoca”.

Vernisajul expoziţiei va avea loc joi, 7 decembrie 2017, ora 18, în sălile de expoziţii ale Muzeului de Artă Cluj-Napoca, Piaţa Unirii nr. 30, în prezenţa curatorului expoziţiei dr. Ioana Filipescu.

Stabilită în spațiul Bazinului Carpatic încă din veacul al XIV-lea, statutul populației de etnie romă a constituit pentru multă vreme un subiect extrem de controversat. Pe de o parte, comunitatea romă a însumat rămășițele ultimelor vestigii ale statutului de sclavie în spațiul european, pe de alta, ei au fost priviți sub aspectul lor pitoresc, plin de sensibilitate, simbolizând libertatea. Nu întâmplător, termenul de bohémienne s-a impus în limbajul uzual ca mențiune ce acoperă ideea de libertate. Din nefericire, în Țările Române, țiganii și-au câștigat libertatea doar la mijlocul veacului al XIX-lea.
Și în artele plastice, imaginea lor a devenit plină de semnificații, la noi bucurându-se de un interes deosebit din partea unor creatori precum: Nicolae Grigorescu, Theodor Aman, Cecilia Cuțescu-Storck, Alexandru Popp, Constantin Stahi, Nicolae Vermont sau Walter Rudolf Widmann.

Tezaurul deținut de instituția noastră conține reprezentări ale țiganilor din secolele al XIX-lea (Theodor Aman, Nicolae Grigorescu, Kőváry Endre, Constantin Stahi) și începutul secolului XX (Walter Rudolf Widmann, Nicolae Vermont, Alexandru Popp, Papp Lajos, Ștefan Dimitrescu, Cecilia Cuțescu- Storck).

Țiganii se bucură de o atenție deosebită din partea cărturarilor secolului al XIX-lea, care încearcă să deducă rutele migrației țiganilor spre vest, în funcție de elementele din alte limbi ce se păstrează în idiomul acestora. Se cunoaște faptul că secolul al XIX-lea se caracterizează printr-o înclinație spre neobișnuit și exotic, atât artiștii, cât și cărturarii căutând sursele primitive ale culturii. Tonul căutării originii țiganilor este dat de Paul Bataillard, un arhivar francez, care, începând cu anul 1843, va începe publicarea unor articole referitoare la aceștia.

Interesul de care s-au bucurat țiganii în secolul al XIX-lea este vizibil și în artele plastice. Theodor Aman, de pildă, își caută sursele de inspirație în imediata apropiere, surprinzând, astfel, momente din viața cotidiană a țiganilor (în Țiganca, Spoitorul, Spoitoraș, Țigani lăutari), pentru ca, ulterior, Nicolae Grigorescu să îi surprindă în momente de popas din timpul peregrinărilor (vezi Cort țigănesc, Țigani cu ursul). Ceva mai târziu, Cecilia Cuțescu-Storck surprinde vitalitatea și feminitatea primitivă a țigăncilor (Țigancă), pentru ca Stahi Constantin să surprindă subtila trăsătură psihologică de acceptare și asumare a destinului potrivnic, în portretul tânărului său țigan. În lucrările lui Nicolae Vermont, Ștefan Dimitrescu, Kőváry Endre, Papp Lajos și Alexandru Popp se observă o notă de intimitate și o interpretare personală a imaginii țiganilor. O imagine din domeniul teatrului este cea în care Walter Rudolf Widmann (Schiță de decor la Voievodul țiganilor) propunea reprezentarea unei scene ce îi înfățișa pe țigani (probabil o scenă din piesa lui Goethe, Götz von Berlichingen ?).