Loading Events

« All Events

Cluj-Napoca: MNIT a deschis cea mai valoroasă expoziție din istoria sa: „Războinici uitați și podoabe eterne”

4 noiembrie, 2024 - 31 octombrie, 2025

Cluj-Napoca, 4 Noiembrie 2024: Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei (MNIT), sub patronajul Ministerului Finanțelor și al Ministerului Culturii, și cu sprijinul Primăriei Șimleu Silvaniei, a inaugurat expoziția „RĂZBOINICI UITAȚI ȘI PODOABE ETERNE: BARBARI MIGRATORI ÎN TIMPUL CRIZEI IMPERIULUI ROMAN (SEC. V–VI P. CHR.)”. Expoziția reprezintă unul dintre cele mai semnificative evenimente organizate de MNIT, prezentând tezaure unice la nivel mondial, care includ bijuterii, medalioane, vase din aur și argint, împrumutate din colecțiile a peste zece muzee din țară și din străinătate.

„Prin acest demers, MNIT continuă colaborarea cu instituții culturale de talie mondială, cele mai importante artefacte ale expoziției făcând parte din tezaurul de la Șimleu Silvaniei, descoperit în două etape (1797, 1889) și aflat în colecțiile Muzeului de Istoria Artei (Kunsthistorisches Museum) din Viena și ale Muzeului Național Maghiar (Magyar Nemzeti Múzeum) din Budapesta. Tezaurul al doilea de la Șimleul Silvaniei va rămâne o perioadă mai scurtă, până la începutul lui martie 2025. Acest tezaur este considerat una dintre cele mai importante descoperiri din perioada migrațiilor, atât la nivel regional, cât și european, iar artefacte din cele două tezaure sunt expuse pentru prima dată în Transilvania, locul lor de descoperire.” afirmă Felix Marcu, Manager MNIT.

Printre exponate se numără o fibulă spectaculoasă din aur masiv, decorată cu una dintre cele mai mari pietre de onix fațetate, care impresionează prin dimensiune și execuția excepțională. Obiectul este unic în lume și ilustrează bogăția remarcabilă a elitelor din secolul al V-lea p.Chr. „Aceste fibule mari din aur făceau parte din însemnele imperiale și erau accesorii importante ale veșmântului de paradă al împăratului roman. Ele serveau la prinderea mantiei (clamys) pe umăr, așa cum este reprezentată în mozaicul din biserica Sant’Apollinare Nuovo din Ravenna pe veșmântul împăratului bizantin Iustinian I sau al regelui ostrogot Theoderic cel Mare. Fibula cu onix din tezaurul de la Șimleu Silvaniei este cea mai impozantă piesă din categoria fibulelor imperiale care s-a păstrat până în zilele noastre.” afirmă Alpár Dobos, muzeograf din cadrul MNIT.

Tezaurul de la Șimleu Silvaniei conține o colecție impresionantă de fibule. În afară de fibula imperială cu onix, alte zece perechi de fibule fac parte din tezaur. Acestea sunt piese caracteristice vestimentației feminine din epoca hunică și au fost purtate în pereche, pe umeri. Fibulele cu cap semidiscoidal și picior romboidal se caracterizează prin dimensiuni mai mari și sunt confecționate din argint turnat, fiind învelite pe partea din față cu o foiță de aur, în care sunt încastrate pietre prețioase. Aceste pietre de dimensiuni mai mici formează motive geometrice în stilul policrom, caracteristic perioadei hunice.

Expoziția găzduiește și piese din tezaurul de la Pietroasele, cunoscut publicului larg sub numele de „Cloșca cu puii de aur”, piese din aur din mormintele princiare de la Apahida și din mormântul de la Florești-Polus Center (azi Vivo). „Ne-am propus să prezentăm lumea acestor elite prin intermediul celor mai însemnate descoperiri arheologice, care evidențiază fenomene istorice și arheologice majore ce au influențat evoluția Europei și constituie o moștenire culturală comună pentru comunitatea europeană.” continuă Alpár Dobos.

„Acest proiect reprezintă un moment cultural de mare importanță, reflectând istoria și valorile culturale comune ale țărilor europene. Suntem încântați că am reușit să formăm o echipă de specialiști – arhitecți, designeri, constructori și artiști – care lucrează de mai bine de un an la pregătirea acestei expoziții. Dorim să ne exprimăm recunoștința față de toți cei care ne-au sprijinit în acest demers, în special Guvernului României, prin Ministerul Finanțelor și Ministerul Culturii, pentru susținerea financiară a proiectului. Vă invităm să vizitați și să descoperiți cea mai valoroasă expoziție din istoria muzeului!”, a declarat Dr. Felix Marcu, Manager MNIT.

Muzeul este deschis de marți până duminică, între orele 10:00 și 18:00 (ultima intrare la 17:30), iar biletele pot fi achiziționate online pe site-ul: https://mnit.ro

Pentru mai multe detalii: Adrian B. Gog, Reprezentant PR, adrian.gog@prandmore.ro, 0757355675.

Organizer

Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei – Cluj-Napoca
Phone
0264.595.677
View Organizer Website

Venue

Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei – Cluj-Napoca
Constantin Daicoviciu, nr. 2
Cluj-Napoca, Cluj 400020 Romania
+ Google Map
Phone
0264595677
View Venue Website