
- Acest eveniment a trecut.
Cluj-Napoca: Obiectul lunii august – Icoana „Maica Domnului Îndurerată” – la Muzeul Etnografic al Transilvaniei
12 august, 2019 - 31 august, 2019

Obiectul lunii august: Icoana „Maica Domnului Îndurerată”
Icoana Maica Domnului Îndurerată este o creație anonimă ce provine din Rodna Veche, județul Bistrița-Năsăud, din secolul al XVIII-lea dar aparține Școlii de la Nicula și a intrat în patrimoniul Muzeului Etnografic al Transilvaniei în anul 1939.
Centrului Nicula a fost primul, cel mai vechi centru de icoane din Transilvania cu un rol de netăgăduit în râspândirea meșteșugului, cel mai longeviv cât și cel mai influent în zonă. Tehnica acestui centru este specială prin perspectiva naivă, culorile violente dar atractive și armonizate cât și prin universul tematic amplu.
Scena este dominată de Maicia Domnului reprezentată bust. Figura ei este îndreptată spre Isus, răstignit pe cruce iar suprafața icoanei este armonios divizată după principiul treimii, beneficiind de o cromatică a tonurilor calde. Galbenul și roșul sunt combinate cu nuanțe întunecate Stângăcia creatorului este evidențiată de decorurile minimale și de conturul mâinilor. Trupul alb al lui Isus este înfășurat în pagnus verde în timp ce crucea este roșie.
Numărul de inventar este 8553. Dimensiuni 22,3×28 cm.