Cluj-Napoca: Obiectul lunii februarie la Muzeul Etnografic al Transilvaniei: cojoc săsesc

Obiectul lunii februarie: cojoc săsesc

Clima cu ierni relativ aspre precum și numărul însemnat de ovine crescute în spațiul intracarpatic au făcut ca elementele de port confecționate din piele să aibă o mare răspândire pe întreg arealul transilvănean. Fie că vorbim de pieptare înfundate sau despicate, fie că vorbim de cojoace lungi sau scurte cu mâneci, cojocarii transilvăneni au produs piese vestimentare de o rară frumusețe, caracteristice diferitelor zone etnografice. Între acestea se disting cojoacele săsești din zona Bistriței-Nősnerland pe care le putem recunoaște ușor după ornamentica bogată și după croiul specific, cu evidente influențe venite dinspre cojoacele românești. Purtate iarna, la biserică sau cu ocazia diferitelor sărbători, se remarcă printr-un colorit viu, atât cele femeiești cât și cele bărbătești. Hainele acestea albe, numite Pelczrock, din blană argăsită de oaie, erau decorate cu motive preponderent florale, brodate, cu aplicații de de irhă (decupată sau cu model presat) și uneori de ciucuri colorați. Ornamentele erau dispuse în partea din față și pe spate, adeseori și pe mâneci, de cele mai multe ori, la piept, fiind brodat și anul confecționării. La gulere, cojoacele aveau inserții din blană fină (de nurcă, de vidră sau veveriță).

Pe lângă funcționalitate, aceste valoroase piese de port, păstrate cu grijă și lăsate uneori urmașilor reprezentau o importantă marcă identitară și socială.

Colecția de cojoace săsești este una dintre cele mai valoroase din patrimoniul muzeului nostru, reprezentând concomitent specificitatea unei etnii, modul de adaptare la condițiile climatice intracarpatice și o categorie de artă populară care se dezvoltă într-o direcție proprie dar în strânsă interdependență cu populația românească.

Cojocul femeiesc din imagine, cu numărul de inventar A751 a fost confecționat în 1927, conform datării brodate pe piept și provine din Satu Nou, comuna Cetate, județul Bistrița-Năsăud.