- This event has passed.
Cluj-Napoca: ROMANIA UNIVERSALIS. Recital cameral dedicat Zilei Culturii Naționale, marți, 18 ianuarie 2022
18 ianuarie, 2022
ROMANIA UNIVERSALIS
Recital cameral dedicat Zilei Culturii Naționale
Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție publică de cultură care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, vă invite marți, 18 ianuarie 2022, începând cu ora 18, la ROMÂNIA UNIVERSALIS – recital cameral dedicate Zilei Culturii Naționale. Evenimentul va avea loc în Sala Reduta, la sediul muzeului, str. Memorandumului nr. 21.
ROMANIA UNIVERSALIS este un proiect cultural original, accesibil și deosebit de atractiv, care își propune să marcheze diversitatea și identitatea culturii române. Evenimentul este prezentat de doi dintre cei mai activi și apreciați tineri muzicieni români – violonista Diana Jipa și pianistul Ștefan Doniga – care vor realiza, în perioada 15 – 22 ianuarie, cu prilejul Zilei Culturii Naționale, un turneu de 5 recitaluri cu un program inedit și care se include în mod fericit în specificul activităților realizate și promovate de Muzeul Etnografic al Transilvaniei, cuprinzând lucrări muzicale semnate de compozitori români de diferite origini etnice. Vor fi, așadar, prezentate creații de George Enescu, Walter Klepper, Alfonso Castaldi, Mihail Jora, Eugen Doga, Bela Bartok, Theodor Rogalski și Hilda Jerea, partituri care acoperă peste 130 de ani de istorie muzicală.
Recitalul prezentat de cei doi muzicieni face parte dintr-un program amplu, care cuprinde publicarea online de videoclipuri ale pieselor incluse în repertoriu, cu introduceri realizate de mari personalități ale artei românești contemporane: Horia Moculescu, Eugen Doga, Tiberiu Soare, Dumitru Avakian, Steffen Schlandt, Sabra Daici, Serena Adler.
Proiectul este realizat cu susținerea Ministerului Culturii.