Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Cluj: Tabera Etnografică de Vară, 6 iulie – 28 august

19 iunie @ 19:34 EEST

TABĂRA ETNOGRAFICĂ DE VARĂ 2015

Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție publică de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, organizează, în perioada 6 iulie – 28 august, a 15-a ediție a Taberei Etnografice de Vară, destinată copiilor cu vârsta între 6 – 16 ani.

În Secția în aer liber a Muzeului, în spații special amenajate, se vor desfășura atelierele îndrăgite, an de an, de către copii:

  • „Mărgele” – în cadrul acestui atelier învățăm să confecționăm podoabe și accesorii din mărgele colorate;
  • „Pictură” – realizăm icoane pe sticlă;
  • „Lut” – modelăm lutul, manual și la roata olarului.

Având durata de 4 ore pe zi, de la ora 10 la ora 14, activitățile pe care le desfășurăm sunt relaxante, stârnesc interesul și creativitatea copiilor și le aduc satisfacția lucrului frumos făcut de mâinile lor.

Activitățile se desfășoară prin rotație zilnică (câte 1 activitate pe zi). Astfel, copiii lucrează într-un ritm lejer și realizează lucrările dorite de ei în timp scurt, iar atelierele au, pe rând, locuri disponibile pentru toți copiii doritori.

Perioada din vacanță petrecută în Tabără stă sub semnul bunei dispoziții, al creativității, al lucrului în aer liber și al pasiunii pentru frumos.

Vă așteptăm, dragi copii, la Tabăra Etnografică de Vară!

Program de desfășurare: 6 iulie-28 august 2015 (cu excepția sărbătorilor legale), de luni până vineri, între orele 10 – 14 (pauza de masă – cu gustarea adusă de acasă – de la ora 12.00 la 12.30).

Locația: Parcul Etnografic Romulus Vuia, str. Tăietura Turcului FN, Cluj-Napoca

Limite de vârstă copii: între 6 ani (copii care au terminat Grădinița) și 16 ani.

Condiții de înscriere: Înscrierile se fac la locul de desfășurare a Taberei.

Taxa de participare: 20 lei/zi. Înscrierile se fac pe serii de câte 5 zile.

Necesare: pachet cu mâncare și apă, pentru pauza de masă; îmbrăcăminte și încălțăminte adecvate activităților în aer liber.

Pentru buna desfășurare a programului, copiii vor fi aduși la locul de desfășurare a Taberei între orele 9.45-10.00 și vor fi preluați de la ateliere între 14.00 – 14.15.

Accesul la Tabără se face prin intrarea principală în Parcul Etnografic.

Vă mulțumim pentru cooperare.

Pentru informații detaliate, vă rugăm să consultați Regulamentul Taberei de Vară.

Contact: tel. 0264. 592.344 (Secretariatul Muzeului Etnografic al Transilvaniei)

REGULAMENTUL TABEREI DE VARA

Organizarea şi desfăşurarea Taberei Etnografice 2015

Tabăra Etnografică de Vară îşi va desfăşura activitatea între 6 iulie şi 28 august 2015, de luni până vineri, între orele 10 – 14.

Tabăra se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 6 şi 16 ani.

Activităţile desfăşurate sunt:

  • realizarea de icoane tradiţionale pe sticlă;
  • confecţionarea de podoabe populare din mărgele: zgărdiţe, brăţări;
  • olărit (modelaj de mână şi confecţionarea de obiecte din lut la roata olarului).

    Copiii vor fi instruiţi sub îndrumarea unui specialist în domeniu.

    Copiii participanţi la tabără vor efectua rotaţii zilnice, asigurându-se trecerea lor pe la fiecare specialitate.

    Activităţile se vor desfăşura pe parcursul celor 4 ore zilnic astfel:

  • 10.00 – 10.30 Prezentarea activităţii (materiale, tehnică de lucru)
  • 10.30 – 12.00 Desfăşurarea activităţii
  • 12.00 – 12.30 Pauza de prânz
  • 12.30 – 13.30 Continuarea activităţii
  • 13.30 – 14.00 Strângerea materialelor de lucru şi pregătirea de plecare acasă.

    Taxa de participare este de 20 lei/ zi şi va fi folosită pentru achiziţionarea materialelor necesare (sticlă, lut, culori, fire textile, mărgele). Taxa se va achita, pentru fiecare serie de 1 săptămână, la începutul săptămânii respective. Pentru o perioadă mai scurtă (situațiile de excepție – copii aflați în trecere în orașul Cluj-Napoca , etc.), taxa se va achita la începutul perioadei comunicate de către părinţi.

    Obligaţiile părinţilor

  • respectarea programului de la 10.00 la 14.00. Aducerea copiilor la locaţia din Hoia se face cu max.15 minute înainte de ora 10.00, iar copiii vor fi preluaţi de către părinţi/însoţitori in intervalul 14.00 – 14.20.

    Organizatorii nu își asumă răspunderea supravegherii copiilor în afara locului de desfășurare a activităților Taberei și în afara programului Taberei.

  • informarea personalului Muzeului cu privire la starea de sănătate a copiilor, în special alergiile (desfăşurarea activităţilor în aer liber poate declanşa manifestarea reacţiilor alergice la iarbă, polen, veninul insectelor etc.);
  • comunicarea către instructori a unui număr de telefon de contact, pentru situaţii de urgenţă;
  • echiparea copiilor cu haine şi încălţăminte corespunzătoare desfăşurării activităţilor în aer liber, în funcţie de condiţiile meteorologice;
  • asigurarea gustării (din pauza de prânz) şi a apei îmbuteliate necesare aportului zilnic de calorii şi hidratării adecvate;
  • instruirea copiilor referitor la: respectarea regulamentului impus de supraveghetori, comportamentul corespunzător activităţii în colectiv şi interzicerea părăsirii incintei taberei pe durata programului;
  • însoţitorii pot rămâne în incinta muzeului pe durata programului de lucru al copiilor, cu condiţia achitării contravalorii unui bilet şi a menţinerii discreţiei. Rămânerea însoțitorilor în incinta Muzeului în condițiile menționate anterior este posibilă doar în zilele de vizitare a Secției în aer liber.

    Obligaţiile M.E.T

  • organizarea cursurilor taberei etnografice de creaţie;
  • asigurarea materialelor necesare contra cost;
  • instruirea şi supravegherea activităţii copiilor şi asigurarea securităţii copiilor în timpul programului stabilit.

    Alte clauze:

    Absenţele se pot recupera pe tot parcursul desfăşurării Taberei.

Details

Date:
19 iunie, 2024
Time:
19:34 EEST
Event Category:
Event Tags: