Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași continuă seria Atelierelor DICE (Distractiv – Interactiv – Creativ – Educativ), cu o temă dedicată unuia dintre cele mai îndrăgite simboluri ale primăverii: Mărțișorul, 22 februarie – 10 martie 2022

22 februarie, 2022 - 10 martie, 2022

Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași – Secția Relații Publice, Marketing, Logistică, Proiecte, Programe continuă seria Atelierelor DICE (Distractiv – Interactiv – Creativ – Educativ), cu o temă dedicată unuia dintre cele mai îndrăgite simboluri ale primăverii: Mărțișorul.
Adresate copiilor cu vârsta de minimum 5 ani (individual sau în grupuri de max. 15 persoane), Atelierele de mărțișoare se desfășoară la Palatul Culturii, în perioada 22 februarie – 10 martie 2022, de marți până joi, în orele 10.00 și 16.00; vineri, 10.00 – 14.00.
Pentru a afla povestea mărțișorului, simbol al reînnoirii timpului şi al renaşterii naturii, dar și pentru a intra în atmosfera satului de altădată, participanții vor face o incursiune în expoziția „Sărbătoarea în sat. Spiritualitate și artă”, deschisă la Muzeul Etnografic al Moldovei. Apoi, în Sala de Educație Muzeală, vor confecționa mărțișoare, pe care le vor dărui celor dragi.
Durata unui atelier este de 60 – 90 minute. Biletul costă 10 lei sau 15 lei, în funcție de model, tehnică de lucru și durată de realizare, toate materialele fiind incluse în preț. Participarea se face respectând normele sanitare și de distanțare impuse în contextul pandemiei.
Programările se pot face la numărul de telefon 0232 275 979/ interior 116 sau pe pagina de Facebook Atelierele DICE.
Vă așteptăm cu drag!

Details

Start:
22 februarie, 2022
End:
10 martie, 2022
Event Categories:
,

Organizer

Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași
View Organizer Website

Venue

Complexul Muzeal Național „Moldova” – Iași
Piața Ștefan cel Mare și Sfânt nr. 1
Iași, Iași 700028 Romania
+ Google Map
View Venue Website