- This event has passed.
Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași organizează începând cu data de 9 august 2023, o nouă serie de activități în cadrul programului de educație muzeală Atelierele DICE: „Povestea unei sculpturi”.
9 august, 2023
Atelierele DICE: „Povestea unei sculpturi”
Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, Secția Relații Publice, Marketing, Logistică, Proiecte, Programe, cu sprijinul Muzeului de Artă Iași, organizează începând cu data de 9 august 2023, o nouă serie de activități în cadrul programului de educație muzeală Atelierele DICE: „Povestea unei sculpturi”.
Tema aduce în centrul atenției statuia „România Independentă”, de Dimitrie Tronescu, piesă de excepție din patrimoniul Muzeului de Artă din Iași, restaurată recent de specialiști de la Centrul de Cercetare și Conservare-Restaurare a Patrimoniului Cultural din cadrul CMNM Iași și expusă în Sala Voievozilor de la Palatul Culturii.
Reprezentare alegorică, supradimensionată, „România Independentă” înfățișează o tânără pășind peste o sabie frântă. În mâna dreaptă are o cunună cu lauri, iar în stânga, un scut cu stema țării. Lucrarea este semnată și datată: „D. Tronescu, Roma 1882”.
După o prezentare interactivă, participanții sunt invitați să realizeze, sub îndrumarea educatorului muzeal, propriile desene inspirate de opera lui Dimitrie Tronescu.
Atelierele sunt concepute pentru grupuri de minimum 5 – maximum 20 de persoane și durează aproximativ 90 de minute. Prețul unui bilet este de 20 lei, incluzând toate materialele necesare. Detalii și programări: tel. 0232 275 979, interior 116, sau prin mesaj pe pagina de Facebook @Atelierele DICE.
Manager,
Drd. Valentina Druțu |
Şef Secție Relaţii Publice, Marketing, Logistică, Proiecte, Programe
Dr. Coralia Costaş |