Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Constanţa: Muzeul Marinei Române – 40 de ani de la inaugurare

1 august, 2009

În urmă cu 40 de ani, la 3 august 1969, Muzeul Marinei Române îşi deschidea porţile, pentru prima dată, publicului larg după alţi 50 de ani de încercări timide de organizare a unui muzeu al marinei. Realizată de la bun început într-o locaţie care a făcut ea însăşi istorie devenind clădire de patrimoniu şi de la a cărei inaugurare se împlinesc 100 de ani, expoziţia permanentă este o radiografie a istoriei marinei române, a ştiinţei şi tehnicii navigaţiei şi nu în ultimul rând, o dovadă a iubirii şi devotamentului unor oameni care au ales o viaţă deloc uşoară dar de un farmec aparte, viaţa de marinar. De aceea considerăm că aniversarea a 4 decenii de existenţă este înainte de toate o sărbătoare a spiritualităţii marinăreşti şi a muzeografiei militare.

Pentru a celebra împreună cei 40 de ani de activitate, vă invităm la sediul Muzeului Marinei Române sâmbătă, 1 august 2009, începând cu ora 9.00. Sunt invitaţi reprezentanţi ai Statului Major General, Statului Major al Forţelor Navale, comandanţi de unităţi militare din garnizoană, ai tuturor instituţiilor de cultură şi de învăţământ militar şi civil din Constanţa, ai administraţiei publice locale, ai bisericii, precum şi reprezentanţi ai asociaţiilor nonguvernametale.

În cadrul manifestării va avea loc şi înmânarea festivă a diplomelor şi plachetelor aniversare ,,Muzeul Marinei Române – 40 de ani în serviciul culturii naţionale şi istoriei militare” personalităţilor prezente.

Vã aşteptãm cu drag!

Cu aleasă consideraţie,

DIRECTORUL MUZEULUI MARINEI ROMÂNE

Căpitan-comandor

conf. univ. dr. Olimpiu Manuel GLODARENCO

Persoană de contact:

Ofiţer de Relaţii Publice

dr. Andreea Atanasiu

0241.619.035

Prezentarea muzeului în evidenţa CIMEC

Detalii

Dată:
1 august, 2009
Categorie Eveniment:
Etichete Eveniment:
, , ,

Organizator

Muzeul Național al Marinei Române – Constanța
Vezi site-ul web Organizator

Loc de desfășurare

Muzeul Național al Marinei Române
Str. Traian nr. 53
Constanța, Constanța 900725 Romania
+ Hartă Google
Vezi site-ul web Loc de desfășurare