Constanța: „Motivul spicului de grâu”, tematica lunii iulie, la Muzeul de Artă Populară Constanța

„Motivul spicului de grâu”, tematica lunii iulie, la Muzeul de Artă Populară Constanța

În satul tradițional, la fel ca și în prezent, luna iulie este închinată prin excelență secerișului grâului, motiv pentru care, la Muzeul de Artă Populară Constanța, tematica lunii iulie este dedicată spicului de grâu.

Spicul de grâu, dătător de viață, se bucură de o asemenea prețuire în satul tradițional încât el este unul dintre cele mai frumoase motive decorative folosite de țăranul român în ornamentica țesăturilor, vaselor de ceramică, ouălor de Paști, dar nu numai.

Pentru a ilustra acest lucru, în vitrina dedicată tematicii lunii iulie au fost expuse, alături de spice de grâu, o frumoasă scoarță din păr de capră din Vlădești (Vâlcea), farfurii din lut lucrate în faimosul centru de olărit Horezu (Vâlcea), un ulcior realizat la Vama (Satu Mare), dar și ouă pictate cu motivul spicului de grâu.

Grâul, aliment sacru, binecuvântat de Dumnezeu, din care se face „pâinea cea de toate zilele”, colacii de nuntă, dar și coliva și colacii pentru sufletul celor adormiți, are o importanță primordială în viața țăranului român, el fiind sursă de viață. Tot din făină de grâu curat se fac și colacii care se dau în dar colindătorilor, de Crăciun. De altfel, grâul este prezent și în obiceiurile românești de Anul Nou, când se merge cu Plugul, Plugușorul sau Semănatul. Din făină de grâu curat se fac pasca, dar și prescurile, care sunt „însemnate” cu pristornicele sau păcetarele.

Grâul însoțește omul în toate ritualurile de trecere: la naștere, în prima scaldă a copilului, se pune grâu, la nuntă, în semn de belșug, se aruncă boabe de grâu asupra tinerilor căsătoriți, iar la înmormântare, din boabele de grâu se face coliva ritualică.

În satul tradițional, la seceriș participa întreaga familie, iar când holdele erau întinse se făcea clacă, cu secerători tocmiți. Ultimele spice de grâu fie erau lăsate pe câmp, nesecerate, pentru a asigura rod viitoarelor recolte (în acest caz ele se numeau „Barba Pământului”, „Barba lui Dumnezeu”, „Barba Ogorului”, „Barba Popii”) fie erau tăiate, strânse sub formă de mănunchi, snop sau împletite, purtând denumirea de „Buzdugan”, „Cruce”, „Cunună” sau „Peană”.

Coronița din cele mai frumoase spice de grâu era împletită de tinere fete, ajutate de femei mai în vârstă, cu experiență, în timp ce cântau cântecul cununei. Atunci când se făcea clacă, Cununa Grâului era purtată pe cap de cea mai frumoasă și mai harnică fecioară, de la lanul de grâu până la casa gospodarului care a organizat claca. Fata care purta coroana era însoțită de fete și feciori, care, în drumul lor spre casa gospodarului, era stropiți cu apă. Tot cu apă erau stropiți și de proprietarul holdelor, care aștepta întreg alaiul cu porțile larg deschise. Fetele și băieții, după ce cântau și înconjurau ritualic masa pe care erau așezate un colac și o sticlă de vin, puneau Cununa Grâului pe masă, după care aceasta era ridicată de stăpânul casei. Cununa și boabele de grâu scuturate din spice erau folosite în toate ritualurile magice menite să aducă belșug și fertilitate oamenilor, holdelor și animalelor.