- This event has passed.
Constanța: Cu prilejul Zilei Constanţei, la Muzeul de Artă Populară din Constanţa, sâmbătă, 21 mai, ora 10, va avea loc manifestarea „Cămaşa românească- tradiţie în contemporaneitate”, realizată în colaborare cu Asociaţia „Cusături dobrogene” Constanţa.
21 mai, 2022
Cu prilejul Zilei Constanţei, la Muzeul de Artă Populară din Constanţa, sâmbătă, 21 mai, ora 10, va avea loc manifestarea „Cămaşa românească- tradiţie în contemporaneitate”, realizată în colaborare cu Asociaţia „Cusături dobrogene” Constanţa.
În cadrul acestei manifestări s-au organizat două expoziţii temporare, una cu cămăşi vechi, din patrimoniul Muzeului, iar cealaltă cu cămăşi lucrate de membrele Asociaţiei, având drept modele cămăşi tradiţionale româneşti.
Expoziţia de cămăşi din colecţiile Muzeului de Artă Populară reuneşte 50 de piese ce fac parte din patrimoniul cultural-naţional, unele dintre ele fiind încadrate la categoria Tezaur. Cămăşile prezentate provin din zone precum: Dobrogea, Muscel, Buzău, Romanaţi, Vlaşca, Vrancea, Olt, Vâlcea, Gorj, Mehedinţi, Alba, Bihor, Bistriţa- Năsăud, Ţara Zarandului, Cluj, Sălaj.
În expunere au fost etalate tipurile reprezentative ale cămăşilor femeieşti din zonele amintite: cămaşa dobrogeană cu broderie pe „căptuf” (platcă); iile munteneşti şi olteneşti; cămaşa bucovineană, cu altiţă, încreţ galben şi râuri pe mânecă; cămaşa vrânceană, cu mâneca răsucită sau cu broderii preţioase din fir metalic şi paiete; cămaşa musceleană, decorată pe mâneci cu broderie compactă din fir de aur şi argint; cămaşa buzoiană, cu broderie în punct buclat şi râuri dispuse oblic; spătoiul de Arad, cu mâneci largi şi „umeriţe” brodate; spăcelul şi cămaşa cu ciupag şi „pui pe cot” din Transilvania.