- This event has passed.
Constanța: expoziția ,,Jurnal de introspecție X” a artistelor Mirela Trăistaru și Dorothea Fleis
1 martie - 15 martie
Vineri, 1 martie 2024, ora 14.00, la Muzeul de Artă Constanța, va avea loc vernisajul expoziției ,,Jurnal de introspecție X” a artistelor Mirela Trăistaru și Dorothea Fleiss. Expoziția este curatoriată de Principele Șerban Dimitrie Sturdza.
Jurnal de introspectie este un proiect care a început în 2014. Este vorba de o expoziție de pictură și multimedia ce însumează o colaborare de 10 ani. Proiectul s-a bucurat de aprecieri și a fost solicitat pe diferite simeze naționale și internaționale, cum ar fi: European Art Gallery-București, Yume Gallery-Tokyo, Cetatea Ardud, Artoteca – Galeria Bibliotecii Metropolitane București. Chiar și în perioada covid, ICR Istambul a realizat un de film de prezentare a acestui proiect, sub semnătura lui Cristi Farcaș și a fost difuzat online pe paginile oficiale de social media.
„În Jurnalul de introspecție, cuplul artistic Dorothea Fleiss și Mirela Trăistaru susțin răspicat sau subtil că – până la urmă – omul contemporan nu este decât o țesătură de gusturi de lapte, de mirosuri, de povești, de sunete, de afecțiuni, de ghicitori, de substanțe, de gesturi, de idei, de impresii, de priviri, de cântece, de extaz, de chin, de regăsire, de motivație, de compasiune, de revoltă, de artificii și de mâncare. Și că până la urmă este legat din toate părțile de locuri, de suferințe, de înaintași, de prieteni, de iubiri, de reședința permanentă, de evenimente, de limbi, de amintiri, de tot soiul de lucruri care, cu evidență, nu sunt el” (Daniel Sur)