- This event has passed.
Constanţa: Șantierul arheologic de la cetatea Carsium – Hârşova ZIUA PORTILOR DESCHISE
25 septembrie, 2011
Duminică, 25 septembrie 2011, MINA Constanţa cu sprijinul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional organizează pe şantierul arheologic de la cetatea Carsium – Hârşova ZIUA PORTILOR DESCHISE. Aflata la ediţia a XII-a, manifestarea din acest an se adresează tuturor celor interesaţi de evoluţia cercetării arheologice pe şantierul de la cetatea Carsium în a 19-a campanie de săpături. Manifestarea va debuta la orele 10 la Muzeul Carsium. După vizitarea muzeului participanţii vor audia o conferinţă presărată cu multe imagini document, prezentate în premieră publicului larg, dedicate cercetărilor de la cetate din anul 1939 până astăzi. Va urma apoi vizitarea şantierului arheologic şi a cetăţii. Aici vor putea fi urmărite cele mai importante etape din viaţa fortificaţiei romane, romano-bizantine şi medievale înmânunchiate în cele 18 veacuri de istorie, vârsta cetăţii de aici.
Secretariat MINAConstanta