Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Craiova: expoziția de știință interactivă „Laborator 2.0”, 9-20 martie, Muzeul Olteniei, Secția de Științele Naturii

9 martie, 2020 - 20 martie, 2020

În perioada 9-20 martie, din oră în oră în intervalul 9:00-17:00, invităm elevii, însoțiți de cadre didactice sau de părinți, la tururile ghidate prin expoziția de știință interactivă „Laborator 2.0”, deschisă în cadrul Muzeului Olteniei, Secția de Științele Naturii, să descoperim împreună știința prin intermediul simțurilor.

În zona de biologie vom prezenta funcționarea organelor de simț și vom analiza pe baza unei instalații interactive cum funcționează creierul. Pentru că o mare parte din zona de biologie este dedicată testării simțurilor, vom vedea prin ochii oamenilor care au defecte de vedere, apoi prin ochii unei pisici sau chiar ai unei albine, vom testa simțul tactil prin cutii senzoriale, tot în jocuri senzoriale vom testa și simțurile olfactiv și pe cel auditiv.
După ce am vorbit despre modul în care simțurile ne ajută să ne adaptăm și să reacționăm în mediul în care trăim, călătoria senzorială în „Laborator” 2.0 va continua cu zona de fizică. Aici vom explora fenomene din optică și acustică. Vom afla ce reprezintă undele electromagnetice ca mai apoi să ne concentrăm pe lumina vizibilă și o trecem prin tot felul de fenomene: reflexie, refracție, dispersie sau polarizare. Aici vom face curcubeie, vom îmbina puzzle-uri cu oglinzi sau vom îndoi creioane în apă. Tot în zona de fizică vedem invizibilul cu efectul Schlieren, sunetul cu experimente de cimatică, dar și matematica prin Figurile lui Lissajous.

Evenimentul este recomandat copiilor cu vârste între 5 și 14 ani.

Un tur ghidat durează aproximativ 50 de minute, iar tururile se desfășoară din oră în oră în intervalul 9:00-17:00.

Prețul unui bilet este de 12,5 lei de persoană.

Expoziția se vizitează doar pe bază de rezervări.
Pentru rezervări sunați la 0766 704 668 sau trimiteți e-mail la contact.eventera@gmail.com

Details

Start:
9 martie, 2020
End:
20 martie, 2020
Event Category:

Organizer

Muzeul Olteniei
View Organizer Website

Venue

Muzeul Olteniei. Secția de Științele Naturii
Str. Popa Șapcă nr. 8
Craiova, Dolj 200416 Romania
+ Google Map
View Venue Website