- This event has passed.
Călăraşi: expoziţia “Mărăşti – Mărăşeşti – Oituz – 100”
29 noiembrie, 2017 - 31 decembrie, 2017
Muzeul Dunării de Jos, instituţie de cultură aflată în subordinea Consiliului Judeţean Călăraşi, organizează miercuri, 29 noiembrie, la ora 13, la sediul din str. Progresului 4, vernisajul expoziţiei
“Mărăşti – Mărăşeşti – Oituz – 100”
Evenimentul este dedicat lansării Programului Centenar.
„Pe aici nu se trece!”, deviza născuta pe câmpul de luptă al Mărăşeştilor, a intrat în istorie prin jertfa a peste 27 000 de români care au ţinut piept atacurilor armatei germane în trei mari bătălii ale Primului Război Mondial, în iulie şi august 1917.
„Întru slava eroilor neamului” au fost ridicate un mare Mausoleu la Mărăşeşti, cel mai impunător din ţară, şi altele la Mărăşti şi Soveja, iar povestirile despre marile lor fapte de arme au rămas pentru totdeauna în conştiinţa românilor.
Victoriile din vara anului 1917 au avut o importanţă capitală politică şi militară, făcând să eşueze planurile de împărţire, de desfiinţare a statului român.
Au fost apărate, cu preţul a numeroase jertfe, independenţa şi suveranitatea naţională, s-a asigurat continuitatea statală.
Expoziţia, realizată în colaborare cu Muzeul Naţional de Istorie a României şi cu sprijinul Muzeului Municipal Călăraşi, prezintă vizitatorului prin intermediul imaginilor, documentelor, fotografiilor şi obiectelor evenimentele dramatice din vara anului 1917.
Seria de proiecte culturale dedicate Programului Centenar, va continua pe tot parcursul anului 2018, urmând a se finaliza în decembrie 2018, printr-o expoziţie de amploare: 1 DECEMBRIE 1918 – Un vis împlinit!
Biroul de presă