- This event has passed.
Drobeta-Turnu Severin: Muzeul Regiunii Porților de Fier demarează campania „MUZEUL ESTE AL VOSTRU”, acordând acces gratuit copiilor și tinerilor din diverse forme de învățământ, de la momentul redeschiderii Acvariului, 20.06.2020, până pe 30.09.2020
20 iunie, 2020 - 30 septembrie, 2020
Sâmbătă-, 20,06-2020., orele 10.30, se va redeschide Acvariul pentru VOI.
Muzeul Regiunii Porților de Fier demarează campania „MUZEUL ESTE AL VOSTRU”, acordând acces gratuit copiilor și tinerilor din diverse forme de învățământ, de la momentul redeschiderii Acvariului, 20,06.2020, până pe 30 09.2020,
Considerăm că. prin această campanie, copiii și tinerii, principalii parteneri ai muzeului, chiar și în perioada în care s-au desfășurat lucrări dc reabilitare, au posibilitatea să vină și să revină, ori de câte ori sinii nevoia dc a se informa sau rcercea. pot să-și satisfacă setea dc cunoaștere și explorare, iar muzeul, ca instituție dc cultură. îndcplinindu-și funcția educativă. sădevinăJocul agreat in preferințele lor.
Tinerii, ailați în diferite stadii de școlarizare, au astfel posibilitatea să se apropie mai mult de valorile culturale, să le respecte, să le aprecieze, să-și îmbogățească cunoștințele, dar și reperele dc orientare școlară și profesională.
Atât copiii, cât și tinerii, ca parteneri reali ai instituției noastre, vor simți că patrimoniul cultural este important, le aparține și lor. devenind cei mai fideli PROMOTORI Al MUZEULUI.