Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Expoziția ,,Jandarmeria Română 1850-2020’’ va putea fi vizitată la Muzeul Oltului și Mureșului Superior, în perioada în perioada 17 noiembrie 2023 – 18 ianuarie 2024.

17 noiembrie, 2023 - 18 ianuarie, 2024

Deschiderea expoziției „Jandarmeria Română 1850 – 2020”

la Muzeul Oltului și Mureșului Superior din Miercurea Ciuc

Muzeul Național de Istorie a României, în parteneriat cu Complexul Național Muzeal ASTRA din Sibiu, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române și Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni, anunță deschiderea expoziției itinerante „Jandarmeria Română 1850 – 2020”, la sediul Muzeului Oltului și Mureșului Superior. Vernisajul va avea loc vineri, 17 noiembrie, la ora 1200.

Muzeul Oltului și Mureșului Superior este a optsprezecea instituție muzeală din România care găzduiește expoziția cu tematică militară. Aceasta a fost organizată mai întâi la Muzeul Național de Istorie a României, în 2020, ulterior fiind itinerată la mai multe instituții muzeale din Oradea, Arad, Buzău, Timișoara, Târgoviște, Brașov, Reșița, Satu Mare, Baia Mare, Călărași, Slobozia, Deva, Craiova, Constanța, Tulcea și Bistrița. Până în prezent, aproximativ 39.000 de vizitatori au reușit să cunoască istoria Jandarmeriei Române prin intermediul unei cercetări calitative, echilibrate și obiective, având posibilitatea de a admira piese de patrimoniu reprezentative pentru istoria acestei arme.

Expoziția reprezintă rezultatul unei colaborări de succes dintre Muzeul Național de Istorie a României, Complexul Național Muzeal ASTRA din Sibiu, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, Asociația RoMilitaria, Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni, Inspectoratul de Jandarmi Județean Harghita și Centrul de Perfecționare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Gheorgheni.

Organizat cu ocazia aniversării a 170 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române, proiectul expozițional își propune să aducă în atenția publicului istoria acestei instituții care a îndeplinit un rol semnificativ în istoria modernă și contemporană a României. Întemeiată prin ordin domnesc în data de 3 aprilie 1850 de către domnitorul Grigore Alexandru Ghica, Jandarmeria Română şi-a asumat de-a lungul timpului rolul de garant al siguranţei cetăţeanului, al drepturilor şi libertăţilor sale fundamentale.

În cadrul expoziției vor putea fi văzute o serie de piese de patrimoniu și obiecte cu valoare istorică, distincții, brevete, documente, fotografii și publicații de specialitate din patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României și al Muzeului Jandarmeriei Române, alături de numeroase replici de uniforme realizate în cadrul proiectului ,,Neamurile trăiesc și devin eterne prin păstrarea memoriei eroilor lor – Nicolae Iorga – In memoriam eroilor jandarmi 1918-2018”.

Vizitatorii vor avea ocazia să descopere elemente de echipament folosite în perioada anilor 1980-1990 și însemne militare ce aparțin unor ofițeri și subofițeri jandarmi, participanți la misiuni de menținere a păcii în Bosnia, Kosovo și Afganistan, păstrate în colecțiile Inspectoratului de Jandarmi Județean Harghita și ale Centrului de Perfecționare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Gheorgheni.

Un rol semnificativ la realizarea expoziției îi revine domnului Nicolae Adrian Alexe, muzeograf în cadrul Complexului Național Muzeal ASTRA din Sibiu, specialist în istoria Jandarmeriei Române și autor al cărții „Jandarmii și milițienii de la sate” publicată la editura ASTRA Museum din Sibiu în anul 2014.

 

Expoziția ,,Jandarmeria Română 1850-2020’’ va putea fi vizitată la Muzeul Oltului și Mureșului Superior, în perioada în perioada 17 noiembrie 2023 – 18 ianuarie 2024.

Details

Start:
17 noiembrie, 2023
End:
18 ianuarie
Event Category:

Organizers

Muzeul Oltului și al Mureșului Superior
Muzeul Național de Istorie a României – București

Venue

Muzeul Oltului și al Mureșului Superior – Miercurea Ciuc
Str. Petöfy Sandor nr. 23
Miecurea Ciuc, Harghita 530210 Romania
+ Google Map
Phone
http://www.mncr.ro