- This event has passed.
Expoziție Lidia Zadeh Petrescu la Muzeul Golești, 10 februarie – 27 martie 2023
10 februarie, 2023 - 27 martie, 2023
Expoziție Lidia Zadeh Petrescu la Muzeul Golești.
În data de 10 februarie 2023 va fi deschisă în Sala de Artă Contemporană a Muzeului Golești expoziția cu titlul Consecințe, aparținând pictoriței Lidia Zadeh Petrescu.
Artista s-a născut în Craiova la 27 decembrie 1967. În anul 1986 a absolvit Colegiul Național Sfântul Sava din București și în 1991 Facultatea de Automatică din cadrul Institutului Politehnic București. În anul 2021 a absolvit Școla de Arte București, secția pictură, iar în prezent studiază la Școla de Pictură Stati Art.
A avut mai multe expoziții în țară și străinătate: București, Sibiu, Brașov, Ploiești și Bienala de Pictură de la Genova din 2022.
Lidia Zadeh Petrescu vine din lumea „fascinantă și infinită” după cum singură se exprimă, a designului de produs, designului de interior și ulterior vestimentar, o lume în care a activat 27 de ani.
Aritista este de părere că lumea picturii este o lume „… plină de satisfacții, în care contează rezultatul final, având avantajul faptului că poți construi pe pânză în straturi suprapuse de culoare până în momentul în care simți și știi din interiorul tău că lucrarea este finalizată. Trebuie să simți când să te oprești.”
Artista are un atelier propriu de pictură în centrul orașului București, atelier în care își petrece majoritatea timpului. Lucrează o pictură în straturi, cu material acrilic, o pictură abstract- intuitivă și uneori cu elemente concret- figurative.
Expoziția Lidiei Zadeh Petrescu poate fi văzută la Muzeul Golești până pe data de 27 martie 2023.
Curator: Nicoleta Popa Grigore