- This event has passed.
Galați: Festivalul de Muzică Veche Tradițională ”Cantemir”
8 septembrie, 2019
Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos și Asociația pentru Promovarea Patrimoniului Cultural Gălățean, în parteneriat cu Primăria Galați, Consiliul Județean Galați, Centrul Cultural Dunărea de Jos Galați, Asociația Eco – Gal, Palatul Copiilor Galați și Asociația Galați 2020, organizează duminică, 8 septembrie 2019, Festivalul de Muzică Veche Tradițională ”Cantemir”, la care vor participa artiști și ansambluri de renume, precum dna Ioana MARIN, Formația KALOFONIS, Ansamblul artistic OLYMPOS și Ansamblul folcloric DOR DE TEI.
Aflat la a patra ediție, manifestarea cultural-educativă și artistică dorește să aducă o contribuție semnificativă la păstrarea, transmiterea și valorificarea scenică a muzicii vechi tradiționale.
Evenimentul se va desfășura în Grădina Palatului, Str. Domnească, nr. 141, începând cu ora 19:00.
Vă așteptăm cu drag, în număr cât mai mare!
INTRAREA ESTE LIBERĂ!!