- This event has passed.
Galați: Noaptea muzeelor Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii
19 mai, 2012 - 20 mai, 2012
În noaptea de sâmbătă spre duminică, 19-20 mai 2012, va fi program special de vizitare, în intervalul orar 18:00 – 2:00,
cu ocazia manifestării Noaptea Muzeelor, care se desfăşoară în cele mai importante instituţii muzeale ale Europei, având scopul de a încuraja publicul larg, în special tinerii, să descopere colecţiile muzeelor, în atmosfera nopţii. Intrararea publicului în muzeu se va face doar pe la poarta dinspre punctul de trecere bac, până la ora 1:00!
Accesul va fi gratuit, între orele 18:00-1:00, pentru:
Muzeu:
Expoziţia temporară „Viaţa în pădure”
Expoziţia temporară „Artizanii naturii”
Expoziţia temporară „Diversitatea mineralelor”
Fotoexpoziţia „Insectele”
Microexpoziţia „Fasmide vii”
Acvariu:
Expoziţia temporară „Pești cartilaginoși actuali – rechini, pisici și vulpi de mare”
Expoziţia permanentă „Ihtiofauna bazinului hidrografic al cursului inferior al Dunării”
Expoziţia permanentă „Ihtiofauna recifelor de corali”
Expoziţia permanentă „Ihtiofauna dulcicolă tropicală”
Îi aşteptăm pe toţi „devoratorii de muzee” să intre în minunata lume a peştilor, şi în acest an publicul având ocazia să viziteze spaţiul tehnologic al acvariilor. Astfel, în intervalul orar 18:00-23:30 veţi putea intra în contact cu zona de culise a acvariilor, ea însăşi o expoziţie, prin dotări şi destinaţie. Veţi putea afla mai multe detalii, intrând în dialog cu specialiştii Acvariului, despre tehnica şi procedeele acvaristice prin care sunt asigurate interrelaţiile complexe dintre vieţuitoarele acvatice şi mediul de viaţă artificial în care trăiesc.
Planetariu şi Observator astronomic:
Expoziţia permanentă „Descopera singur Universul”
Expozitia permanentă „Sistemul solar”
Fotoexpoziţia „O scurtă incursiune prin Univers”
Proiecţia multimedia „Două bucăţele de sticlă”
Observaţii astronomice pe terasă
Accesul nu va fi gratuit pentru:
Expoziţia temporară „Reptile vii” (3 lei – copiii, 5 lei – adulţii)
Proiecţiile din cadrul cinematografului 3D (7 lei, indiferent de categoria de vârstă)
Vă aşteptăm cu drag!