- This event has passed.
Galați: expoziția de fotografie “Biodiversitatea”, manifestare organizată de Asociația FORONA (Organizația Fotografilor de Natură din România)
16 aprilie, 2022 - 15 mai, 2022
EXPOZIȚIE NOUĂ
Începând cu data de 16 aprilie 2022, la Complexul Muzeal de Științele Naturii “Răsvan Angheluță” Galați va fi deschisă publicului expoziția de fotografie “Biodiversitatea”, manifestare organizată de Asociația FORONA (Organizația Fotografilor de Natură din România) în colaborare cu instituția muzeală gălățeană. 14 fotografi de natură vor expune în fața publicului instantanee inedite în vederea promovării celor mai emblematice ecosisteme din România: Adi Dedu, Alex Preoteasa, Carmen Puiu, Dan Dinu, Daniel Mîrlea, Florentina Tîlvîc, Florențiu Ilie, Horia Bogdan, Gabi Rusu, Gabriel Șerban, George Dian Balan, Laszlo Potozky, Mircea Sasu și Zoltan Nagy.
Poziționarea geografică a României face ca natura țării noastre să fie diversă, bogată și unică. România cuprinde cinci regiuni biogeografice din totalul de 11 existente în Uniunea Europeană (cel mai mare număr de astfel de regiuni din UE): pontică, stepică, continentală, alpină și panonică. Fotografii au avut inspirație din belșug pentru cadrele lor foto, fiecare regiune având particularitățile sale, de la peisaj, la floră și faună. Expoziția „Biodiversitatea” a fost realizată cu sprijinul Alpin Film Festival, în cadrul celei de-a 6-a ediții a festivalului omonim.
Expoziția de fotografie “Biodiversitatea” va putea fi vizitată la Complexul Muzeal de Științele Naturii “Răsvan Angheluță” Galați până pe 15 mai 2022.