Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Galați: expoziția de patrimoniu Linia nud la Muzeul de Artă Vizuală

31 ianuarie @ 08:00 - 17:00 EET

Muzeul de Artă Vizuală Galați prezintă publicului, din 31 ianuarie 2024, expoziția de patrimoniu Linia nud , expusă pe simeze la etajul sediului expozițional, deasupra spațiului destinat expunerii temporare.
Expoziția prezintă 12 desene, din colecția de grafică a muzeului, selectate pe ofertanta temă a nudului, cu filtrul tehnicii folosite de autori. Dintre aceste desene două sunt semnate de sculptorul belgian de origine basarabeană Idel Ianchelevici(1909–1994) și zece desene din creația Georgetei Arămescu(1910–1994), reprezentând fragmente din opera de maturitate a celor doi autori.
Desenul în linie curgătoare, neîntreruptă, realizează în cazul sculptorului, figuri iconice feminine, de o delicatețe halucinantă, desăvârșite în simplitatea lor. Grația modelului este celebrată prin naturalețea reprezentării, femeia este surprinsă în ipostaze de repaos, care evidențiază calitățile fizice ale modelului. Erotismul obținut prin reprezentarea de tip odaliscă, este studiat prin atenția detaliului. Linia cursivă desenează acest detaliu cu acuratețe, modelul își privește publicul sau e dezvăluit acestuia în intimitatea profundă a somnului. Dialogul direct cu privitorul este condus prin compoziția picioarelor delicat așezate, prin gestica simbolică a mâinilor sau privirea descriptivă a modelului, toate desenate de linia-nud, precis întreruptă din moliciunea curgerii prin detalii de mare finețe și măiestrie artistică.
Idel Ianchelevici(1909–1994),Membru de onoare al Academiei Române din 1992, cu un muzeu dedicat lui, în La Louviere Belgia, și donații importante făcute Muzeului Colecțiilor de Artă București, Muzeului Național de Artă al României și Muzeului de Artă Vizuală Galați, sculptorul basarabean și-a făcut debutul artistic la Galați, în timpul stagiului militar, și a ales să studieze și să trăiască în Belgia, într-o perioadă în care România francofonă inspira aceste destinații. Cele două desene prezentate publicului sunt „Endormie” realizat în 1985 și intrat în 1995 în colecția de grafică a muzeului, prin donație făcută de artist, și „Nud semiculcat” datată 1961, întrată în patrimoniul MAV în 2010, în urma donației constând în 35 de desene semnate Idel Ianchelevici, donație făcută prin generozitatea doamnei Helmi Veldhuijzen, Olanda. Desenele sunt realizate în tehnica peniță tuș pe hârtie. Se evidențiază deja în desenul datat 1961 transformarea stilistică înregistrată la finalul anilor 50, în urma perioadei congoleze, cu modificarea proporțiilor modelelor, prin alungirea și noua abordare a figurativului.
Georgeta(Gigi)Florica Arămescu(Anderson)(1910–1994) este expusă publicului prin 10 desene în marker și tuș pe hârtie, lucrări realizate în intervalul anilor 1975 – 1984. Personalitatea complexă a artistei este oglindită în aceste rafinate compoziții cu personaje, desene experimentale ce par cadre secvențiale ale unui film de acțiune. Modelele ei, departe de a se supune unui canon estetic, sunt eroi într-o epopee modernă. Nudul nu caută eroticul, modelele nu sunt idealizate, deopotrivă masculin și feminin, eroul Georgetei Arămescu participă activ într-un fir narativ în care renunță la particularitatea de individ. Linia desenează mișcare, personajele în grup sunt redate în mișcare, aceasta fiind creată prin repetiție, prin juxtapunere sau prin descompunerea mișcării aceluiași model. Desenul Georgetei Arămescu se distanțează asumat de figurativ, păstrînd binecunoscuta îmbinare originală dintre stilistica artei populare românești și tendințele momentului în arta americană. Linia reinventează forma până aproape de alterarea ei, ignorănd senzualitatea nudului generic care pentru artistă e doar pretextul generării unor compoziții dinamice, a unor povești spuse cu o mare libertate de expresie. Figură artistică rafinată, născută la Galați, fiica profesorului Gheorghe D. Arămescu și a Elenei Madgearu, Georgeta Arămescu studiază în New York cu Zygmunt Menkes, Vaclav Vytlacil, Ed Chavez, Willem de Kooning și Hans Hofmann, înființează grupul „Șase pictori abstracți din sudul Floridei” grup care promova action painting și pictura abstracționistă, și din 1968 expune și în România și face donații importante orașului natal, Muzeului de Artă Vizuală Galați.
Cu trasee și viziuni diferite, cei doi autori se întâlnesc în abordarea desenului ca scop în sine și nu ca pe un exercițiu preliminar în elaborarea sculpturii sau a picturii. Expunerea își propune ca temă principală Linia, folosită de autori în lucrările prezentate ca unic element de limbaj plastic, linia de contur și linia modulată – mijloc esențial în construcția mesajului-imagine, alegere deloc aleatorie în reprezentarea în concepte diferite a nudului.
Idel Ianchelevici și Georgeta Arămescu pot fi regăsiți și în expunerea permanentă a Muzeului de Artă Vizuală Galați, cu lucrări de sculptură, grafică și pictură.
Liliana Tofan – muzeograf,curatorul expoziției

Details

Date:
31 ianuarie
Time:
08:00 - 17:00 EET
Event Category:
Website:
https://www.facebook.com/photo/?fbid=875693327679140&set=a.217704853477994

Organizer

Muzeul de Artă Vizuală Galați
View Organizer Website

Venue

Muzeul de Artă Vizuală Galați
Strada Tecuci 7
Galați, Galați Romania
+ Google Map
View Venue Website