- This event has passed.
Galați: Salonul Anual al Filialei U.A.P.R. Galați, 2022 – Identitate și alteritate
8 februarie, 2023 - 28 februarie, 2023
Salonul Anual al Filialei U.A.P.R. Galați, 2022 – Identitate și alteritate
Cea de a șasea ediție a Salonului anual în care expun artiștii locali, membrii filialei U.A.P.R. din Galați, vine cu un tonus pozitiv, prezentând o serie de elemente cu caracter de revigorare a discursului plastic care se așează într-un dialog susținut prin intermediul valorilor de consecvență și continuitate ale artiștilor confirmați in situ. Prezența pe simezele Muzeului de Artă Vizuală Galați a unei serii noi de plasticieni în fiecare an, vine să sublinieze buna colaborare dintre instituțiile de educație și cultură din oras, începând cu Facultatea de Artă din cadrul Universității Dunărea de Jos din Galați, și adăugând un plus firesc în formarea noilor generații de plasticieni gălățeni prin alăturarea ca membri la filiala locală a U.A.P.R. Prezența expozițională susținută pe parcusul întregului an în cadrul Galeriei de Artă Nicolae Mantu este apoi evidențiată sub forma unei retrospective intitulată Salonul Anual al Filialei U.A.P.R Galați organizată de muzeul nostru.
În 2022 filiala gălățeană aniversează, prin intermediul unui amplu eveniment expozițional, 70 de ani de existență prin cultură, o perioadă de timp în care se derulează o gamă largă de manifestări plastice, au loc efervescente căutări și ca orice loc încărcat cu reale valențe culturale permite într-un mod echitabil derularea unor cuprinzătoare direcții de cercetări artistice de la experiment și instalație, ocazional chiar perfomance, intermedia până la figurativul de bun gust sau pastișarea idealizantă a naturii.
Într-o continuă și susținută formare, datorată instituțiilor menționate, această nouă ediție este pusă sub semnul binomului identitate – alteritate, concept ordonator care definește pe de-o parte creatorul, iar pe de alta contextul în care el își desfașoară activitatea. Vedem în acest caz activitatea filialei gălățene ca pe un dialog sau poate ca pe o polarizare în relațiile interumane și în construirea identității individuale ori colective. Saloanele filialei U.A.P.R., cu plusurile si cu minusurile lor, au calitatea de a permite evidențierea acestor două concepte, de a ne defini prin identitate culturală și totodată de a sublinia diferențele prin alteritate. Mai mult decât o simplă expunere pe simeze, este important să subliniem și faptul că saloanele gălățene au reprezentat și continuă să reprezinte una dintre principalele surse de identitate inclusiv a comunității noastre, aspect ce evidențiază și pune în valoare cu fiecare ocazie cultura locală, oferind posibilitatea promovării acesteia la nivel național și de ce nu chiar dincolo de granițe în unele dintre cazuri.
Ne oprim în această ediție a Salonului Anual al filialei gălățene cu atenția asup ra personalității Marianei Tomozei Cocoș a cărei dispariție a marcat într-un mod nefavorabil cultura locală în 2022. Individualitate distinctă în peisajul plasticii din orașul nostru, cu o îndelungă și bogată activitate în domeniu, Mariana Tomozei Cocoș s-a afirmat pe o multitudine de planuri dintre care remarcăm critica de artă, profesoratul la catedra de istoria artei în cadrul Liceului de Arte Dimitrie Cuclin, activitatea susținută de artist plastic și nu în ultimul rând cea de muzeograf la Muzeul de Artă Vizuală Galați.
Eduard Costandache, muzeograf