Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Goleşti: atelierul de creaţie mărţişoare cu tema: Mărţişorul satului, mărţişorul oraşului

1 noiembrie @ 03:23 EET

Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii – Goleşti, instituţie finanţată de Consiliul Judeţean Argeş, organizează, în perioada 26–27 februarie 2015, în Sala de conferinţe, ediţia a III-a a atelierului de creaţie mărţişoare cu tema: Mărţişorul satului, mărţişorul oraşului.

Unele legende consemnează că firul Mărţişorului, o funie de 365 sau 366 de zile, a fost tors de Baba Dochia în timp ce ducea oile la munte. Asemenea Ursitoarelor care torc firul vieţii copilului la trei zile de la naştere, Dochia toarce firul primăverii la naşterea anului agrar.

Acţiunea se înscrie în categoria evenimentelor culturale consacrate tradiţiilor româneşti, instituţia noastră fiind gazda şi sursa de documentare a micilor creatori de mărţişoare. Pentru confecţionarea mărţişoarelor, se vor folosi doar produse naturale (boabe de porumb, fasole, grâu, flori presate ş.a.) şi materiale textile ecologice (câlţi, lână, pânză de in).

La ediţia din acest an a atelierului, coordonat de restauratoarea Malvine Mocenco, vor participa 80 de elevi şi cadre didactice de la: Complexul de Servicii pentru Copilul în Dificultate din Câmpulung–Muscel, Liceul Tehnologic Dinu Brătianu – Ștefănești, școlile gimnaziale nr. 1 – Costești, Nicolae Iorga – Pitești, Naum Râmniceanu – Corbi, Școala Generală Șerboieni – Argeș și Grădinița Călinești – Argeș.

Cele mai ingenioase mărţişoare vor fi, ulterior, etalate într-o expoziţie temporară care va putea fi vizitată până la 15 martie a.c.

Vă aşteptăm !

Director general,

Dr. Filofteia Pally

Details

Date:
1 noiembrie, 2024
Time:
03:23 EET
Event Category:
Event Tags:
,