Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Goleşti: manifestarea Focul lui Sumedru, în data de 25 octombrie 2010, orele 12.

25 octombrie, 2010

 

Consiliul Judeţean Argeş şi Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii – Goleşti organizează, în data de 25 octombrie 2010, orele 1200, manifestarea Focul lui Sumedru.

Obiceiul îşi are originea în îndepărtata istorie a popoarelor, când oamenii primitivi sărbătoreau descoperirea focului prin cântece şi jocuri. Mai târziu, odată cu apariţia religiilor, focul a devenit ceva sfânt, un dar al unui zeu şi se sărbătorea la o anumită dată. Creştinii l-au suprapus sărbătoririi Sf. Dumitru, care, după tradiţie, este culegătorul şi strângătorul tuturor pâinilor şi fructelor. Pentru aceasta, pledează şi etimologia cuvântului Sf. Dumitru – Sân’ Dumitru – Sân’ Medru – Sumedru sau Simedru .

Specialiştii instituţiei noastre vor prezenta lucrări legate de tematica anterior menţionată. La eveniment, vor participa elevi ai şcolii generale „Radu Golescu” – Goleşti.

În încheierea manifestării, se va aprinde un foc purificator în parcul domeniului Goleşti, în jurul căruia participanţilor li se vor împărţi mere şi nuci.

Vă aşteptăm şi pe dumneavoastră!

Director general, Dr. Filofteia Pally

 

Prezentarea Muzeului Viticulturii și Pomiculturii în Ghidul muzeelor de la CIMEC

Details

Date:
25 octombrie, 2010
Event Categories:
,
Event Tags:
, ,

Organizer

Muzeul Viticulturii și Pomiculturii – Golești
View Organizer Website

Venue

Muzeul Viticulturii și Pomiculturii – Golești
Str. Banu Radu Golescu, Golești
Ștefănești, Argeș 117717 Romania
+ Google Map
View Venue Website