Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Iași: Festivalul Internațional al Muzicii Mecanice

7 septembrie, 2012 - 8 septembrie, 2012

poza afis FIMM 2012 2 final

Muzeul Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu” din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași, în parteneriat cu Direcția Județeană pentru Cultură și Patrimoniul Național Iași, Grădina Publică Palas, Asociația Culturală DIG, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” Iași – Facultatea de Textile – Pielărie şi Management Industrial, Asociația Română a Tinerilor Artiști Iași, Centrul Cultural German Iaşi, Institutul Francez Iași și Colegiul Naţional de Artă „Octav Băncilă” Iași, organizează în perioada 7 – 9 septembrie 2012 ,Festivalul Internațional al Muzicii Mecanice.

Acest proiect, finanțat de Administrația Fondului Cultural Național – Proiecte culturale, ajuns la cea de-a VIII-a ediție, are ca temă „Muzica mecanică – dialog între generații”, propusă în contextul Anului European pentru Îmbătrânire Activă și al Dialogului între Generații.

Festivalul se va bucura de o participare prestigioasă din Franța, Germania, Cehia, Austria, Slovenia, Ungaria, Chile și România, oferind publicului un program dens care va cuprinde:

Vineri, 7 septembrie 2012

11.00: Deschiderea oficială a Festivalului Internațional al Muzicii Mecanice (Muzeul Unirii)

12.00: Vernisajul expoziţiei Muzica mecanică – dialog între generații, organizată de Muzeul Științei și Tehnicii „Ştefan Procopiu” Iași (Muzeul Unirii)

15.00 – 18.00: Simpozion Istoria muzicii mecanice şi probleme de conservare-restaurare a automatelor muzicale (Sala de Festivități a Hotelului Institutului Ecumenic „Sf. Nicolae” Iași)

Muzica mecanică în festival – flașnetari din Chile, Cehia, Franța, Germania, Slovenia, Ungaria și România (16.00 – 18.00: Strada Lăpușneanu; 16.00 – 18.00: Grădina Publică Palas)

Concerte

18.30 – 20.30: Alternances – Ansamblul de percuție al Universității de Arte „George Enescu” Iași și Badisch Mechanical Band din Waldkirch, Germania (Muzeul Unirii și Str. Lăpușneanu).

Sâmbătă, 8 septembrie 2012

9.00 – 12.00: Simpozion Istoria muzicii mecanice şi probleme de conservare-restaurare a automatelor muzicale (Sala de Festivități a Hotelului Institutului Ecumenic „Sf. Nicolae” Iași)

Muzica mecanică în festival – flașnetari din Chile, Cehia, Franța, Germania, Slovenia, Ungaria și România (10.00 – 13.00 și 16.00-19.30: Strada Lăpușneanu; 16.00 – 19.30: Grădina Publică Palas)

 

Gabriela Lazar

Biroul Relatii Publice

Complexul Muzeal National MOLDOVA Iasi

Details

Start:
7 septembrie, 2012
End:
8 septembrie, 2012
Event Categories:
, ,
Event Tags:
,

Organizer

Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași
View Organizer Website

Venue

Muzeul Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu” – Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași
Piaţa Ștefan cel Mare și Sfânt nr. 1
Iași, Iași 700028 Romania
+ Google Map
View Venue Website