- This event has passed.
Iași: Manifestarea interactivă „Ouă încondeiate” la Muzeul Etnografic al Moldovei
24 martie, 2018 - 25 martie, 2018
Manifestarea interactivă „Ouă încondeiate”
Ediția a XVIII-a, 24-25 martie 2018
Manifestarea interactivă „Ouă încondeiate”, ajunsă la a XVIII-a ediţie, organizată de Muzeul Etnografic al Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi, în parteneriat cu Asociația „ART – Meșteșugurile Prutului” și Centrul de Informare Turistică Iași se va derula în perioada 24 –25 martie 2018, în incinta Palatului Culturii din Iași.
Evenimentul, organizat în preajma sărbătorilor pascale, va prezenta publicului tainele meşteşugului şi artei încondeierii ouălor, având ca invitați meșteri populari renumiți, proveniți din zonele tradiționale ale acestui meșteșug, precum sunt Paltinu – Vatra Moldoviței, Măgura – Ulma, Izvoarele Sucevei sau Brodina.
Alături de aceştia, vor mai participa meşteri din: Rogojeşti și Vorona – Botoşani, Bodești, Scânteia și Hlincea, Ciurea – Iaşi, care vor expune icoane pe sticlă şi pe lemn, obiecte cu temă religioasă sculptate în lemn (troiţe miniaturale, pistornice, cruci de mână), precum şi coşuri realizate din răchită şi din sfoară.
Programul manifestării este 9.00 – 17.00. Intrarea este liberă.
Vă aşteptăm!
Director DTA,
Dr. ing. Adrian Puișoru |
Şef birou relaţii publice,
Dr. Coralia Costaş |