Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Iași: expoziția „Muzeul Științei și Tehnicii «Ștefan Procopiu» – Istoric, colecții și colecționari” | 17 februarie 2022 – 15 martie 2022

17 februarie, 2022 - 15 martie, 2022

Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași organizează la Palatul Culturii, în perioada 17 februarie – 15 mai 2022, expoziția foto-documentară „Muzeul Științei și Tehnicii «Ștefan Procopiu» – Istoric, colecții și colecționari”.
Istoria Muzeului Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu” începe în anul 1955, în cadrul Complexului Muzeistic ieșean, sub titulatura de Muzeul Politehnic. Prezenta denumire a fost adoptată în anul 1994, pe parcursul celor aproximativ șapte decenii de existență, muzeul devenind un reper cultural și turistic pe plan național și internațional.

Patrimoniul tehnic, științific și memorial, constituit prin achiziţii, donaţii şi transferuri, este structurat în colecții diverse și inedite ce s-au format în timp, marcând specificitatea și originalitatea muzeului. Colecțiile de automate muzicale, telegrafie, telefonie, radiotehnică, televiziune, tehnică fotografică și cinematografică, computere, meteorologie, orologerie, aviație, mașini de scris, mașini de calcul, aparate casnice, colecțiile memoriale „Petru Poniˮ și „Ștefan Procopiuˮ sunt ilustrative pentru patrimoniul deținut și valorificat în prezent în numeroase expoziții temporare.

Noua expoziție, curatoriată de muzeograf Teodora-Camelia Cristofor, este concepută ca o incursiune în povestea creării și evoluției muzeului, completând documentar expozițiile actuale deschise publicului vizitator.

Expoziţia „Muzeul Științei și Tehnicii «Ștefan Procopiu» – Istoric, colecții și colecționari” va putea fi vizitată în Holul Muzeului Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiuˮ, de marți până duminică, în intervalul orar 10.00 – 17.00 (ora 16.30, ultimul bilet), cu respectarea normelor impuse în contextul pandemiei. Accesul în muzee se face în baza prezentării certificatului verde Covid-19.

Details

Start:
17 februarie, 2022
End:
15 martie, 2022
Event Category:

Organizer

Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași
View Organizer Website

Venue

Muzeul Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu” – Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași
Piaţa Ștefan cel Mare și Sfânt nr. 1
Iași, Iași 700028 Romania
+ Google Map
View Venue Website