- This event has passed.
Iași: Târgul „Mărțișor – simbol și tradiție”, 24 februarie – 2 martie 2022
24 februarie, 2022 - 2 martie, 2022
Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, prin Muzeul Etnografic al Moldovei și Muzeul Unirii, este partener în derularea evenimentului „Mărțișor – simbol și tradiție”, organizat de Asociația „ART – Meșteșugurile Prutului”, alături de Primăria Municipiului Iaşi, Asociația Societăților Imobiliare din Moldova (ASIM), Asociația „Dialog Pentru Dezvoltare” Iași, Palatul Copiilor Iași, Centrul de Informare Turistică Iași, Asociația ASCOR – Filiala Iași.
Ajunsă la cea de-a VII-a ediție, manifestarea cultural-interactivă se va desfășura în Piața Unirii din Iaşi, în perioada 24 februarie – 2 martie 2022, reunind 30 meşteri populari, atât din Moldova, cât şi din alte zone etnografice ale ţării, precum și din Republica Moldova. Deschiderea oficială va avea loc sâmbătă, 26 februarie 2022, începând cu ora 11.00 și va fi urmată de momente artistice reunite sub genericul „Dor de primăvară”, susținute de elevi de Palatul Copiilor din Iași, precum și de studenți, membri ai Asociației ASCOR – Filiala Iași.
Pe parcursul celor șapte zile, organizatorii propun un program variat, care cuprinde expunerea mărțișoarelor realizate de meșteri și creatori populari, demonstrații practice și ateliere de inițiere a copiilor în tehnicile confecționării mărțișorului tradițional. În această perioadă, vizitatorii vor găsi la standurile meșterilor populari și obiecte tradiționale specifice meșteșugului fiecăruia. De asemenea, manifestarea „Mărțișor – simbol și tradiție” constituie un prilej de promovare a sărbătorii populare Dragobete, simbol al dragostei la români, celebrată pe 24 februarie.
Evenimentul se desfășoară cu respectarea tuturor măsurilor sanitare în vigoare.
Manager interimar,
Drd. Valentina Druțu |
Şef Secție Relaţii Publice,
Dr. Coralia Costaş |