În perioada octombrie – noiembrie 2019, la Muzeul Municipal Câmpulung, în cadrul Secţiei de Istorie şi Artă Plastică, este deschisă publicului larg o expoziţie ce cuprinde un număr de 54 exemplare din diferite categorii de ziare și reviste.

În perioada octombrie – noiembrie 2019, la Muzeul Municipal Câmpulung, în cadrul Secţiei de Istorie şi Artă Plastică, este deschisă publicului larg o expoziţie ce cuprinde un număr de 54 exemplare din diferite categorii de ziare și reviste.
Vizitatorii pot face o scurtă întoarcere în timp, „răsfoind” reviste şi ziare politice, de cultură, literare, umoristice şi școlare, toate din propriile colecții ale Muzeului Municipal Câmpulung.
O expoziţie care nu poate fi ratată, pentru simplul fapt că exponatele reprezintă o infimă fărâmă din ceea ce a însemnat şi reprezintă presa scrisă românească.
Presa românească s-a născut târziu, în urmă cu 190 de ani, la o distanţă de peste 200 de ani faţă de primul ziar din lume, apărut în Strasbourg la începutul secolului al XVII-lea.
„Curier Românesc”, întâia publicaţie editată în limba română, a văzut lumina tiparului abia la 8 aprilie 1829, în Muntenia, sub patronajul lui Ion Heliade Rădulescu.
„Curierul” a apărut de două ori pe săptămână, lunea şi vinerea, în patru pagini, era redactat cu litere slavone, iar pe frontispiciul său scria, cu majuscule latine şi cu multe virgule: „Gazeta politică; comercială și literară”.
Exemplul lui Heliade Rădulescu a fost urmat imediat de Gheorghe Asachi şi, mai târziu, de Gheorghe Bariţiu.
La data de 1 iunie 1829, la Iaşi, a apărut primul număr din „Albina românească”, iar mai târziu, la 12 martie 1838, se tipărea, pentru prima oară, „Gazeta de Transilvania”.
Presa românească prindea astfel contur, iar filele ziarelor erau gospodărite cu atenţie şi dăruire de cărturari cu viziuni politice clare, asumate făţiş.
Publicaţiile luptau pentru „deşteptare”, pentru conştiinţa naţională, drepturile sociale, politice şi culturale, ba chiar pentru „dreptul sfânt al slobozeniei dinlăuntru şi dinafară”, după cum scrie chiar eruditul Mihail Kogălniceanu în „Dacia literară”.
Nimeni nu se sfia să unească versul cu proza, replica dramatică şi satira, verbul percutant şi metafora, într-un tot organic, un catalizator esenţial pentru anul revoluţionar 1848.
În perioada interbelică dezvoltarea ziarelor era la nivelul celorlalte ţări europene, atât din punct de vedere al celor care scriau, cât şi din cel al conceptelor aplicate (publicitatea prinde aripi, ziarele apar în format color).