Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Ipotești: Atelierele FILIT pentru traducători

29 august, 2018 - 7 septembrie, 2018

Până pe data de 7 septembrie 2018, la Ipotești se desfășoară Atelierele FILIT pentru traducători, program cultural aflat la cea de-a IV-a ediție. Dezvoltat de Muzeul Național al Literaturii Române Iaşi şi sprijinit de Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu, programul facilitează un cadru de întâlnire şi comunicare profesională pentru traducători din limba română într-o limbă străină.

La Ateliere vor lua parte traducătorii Vanina Bozhikova (Bulgaria), Angela Bratsou (Grecia), Jan Cornelius (Germania), Anna Heinz (Germania), Rik Kiessling (Germania), Fernando Klabin (Brazilia), Joanna Kornas-Warwas, (Polonia), Gabriella Koszta (Ungaria), Alexey Kubanov (Kazahstan), Monica Manolachi (România, limba engleză), Monica Moroșanu (România, limba engleză), Edith Negulici (România, limba engleză), Bartosz Radomski (Polonia), Suwara Magdalena (Polonia). Lor li se alătură și traducători aflați în România, în rezidență FILIT: Carla Baricz (SUA) și Antonia Escandell Tur (Spania).

Participanţii vor fi cazaţi la popasul turistic „Floare Albastră”, construit în apropierea casei memoriale „Mihai Eminescu” şi a bisericuţei familiei Eminovici, având ca obligaţie să traducă un număr de zece pagini din lucrările unui autor român și poemul „Floare detei” de Mihai Eminescu. Traducătorii vor participa la mese rotunde, conferințe și vor lucra în grupe sau individual, contribuind cu propuneri de strategii pentru promovarea literaturii române pe piețe internaționale. Vineri, 31 august, va avea loc și o masă rotundă consacrată traducerii literare de Ziua Limbii Române.
Programul Atelierele FILIT pentru traducători se aliniază celorlalte două iniţiative ale MNLR Iaşi și ale Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași care susţin creaţia contemporană şi promovarea internaţională a patrimoniului: Rezidenţele FILIT pentru autori români şi Rezidenţele FILIT pentru traducători străini.

Partenerii ediției a treia a programului „Atelierele FILIT pentru traducători” sunt Institutul Francez Iași, Europe Direct Botoșani și Editura Polirom.

Details

Start:
29 august, 2018
End:
7 septembrie, 2018
Event Category:

Organizer

Muzeul Național al Literaturii Române – Iași
View Organizer Website

Venue

Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”
Ipotești, Botoșani 717253 Romania + Google Map
View Venue Website