- This event has passed.
Lucrarea Lunii DECEMBRIE la Muzeul de Artă
4 decembrie, 2017 @ 08:00 - 4 ianuarie, 2018 @ 17:00 EET
Pe parcursul lunii DECEMBRIE 2017, la Muzeul de Artă din str. Grigore Antipa nr.2, publicul poate viziona lucrarea artistului Tache Papatriandafil (1903 – 1951), „Pont-Neuf”, aparținând colecției proprii de pictură.
”În mai puţin de 50 de ani de viaţă, Tache Papatriandafil a reuşit să se dezvolte ca artist şi să se individualizeze în rândul pictorilor ce au activat în cea mai efervescentă perioadă artistică autohtonă, cea interbelică.
Nu a absolvit Şcoala de Belle Arte, ci doar a frecventat cursurile acesteia, ca de altfel şi pe cele ale Academiilor Libere din Bucureşti, fiind elevul lui Arthur Verona sau Petraşcu. În epocă este cunoscut drept unul dintre elevii cei mai iscusiţi ai lui Tonitza, care nu îl uită în desele cronici artistice. Debutul său se consumă în 1924, la Salonul Oficial, iar anii ce urmează surprind participări cu succes, fiind premiat pe rând în 1926, 1927 şi 1928.
În 1929, fiindu-i acordată o bursă, Papatriandafil ajunge la Paris, unde studiază pictura şi desenul. Întors în ţară, va continua să participe la evenimentele artistice ale vremii, fiind prezent atât pe simezele Salonului, dar şi pe cele ale Tinerimii Artistice. În plus, în 1931, ia parte la formarea asociaţiei “Grupul Nostru”, fiind membru al valului de artişti tineri, din care făceau parte Phoebus, Margareta Sterian, Paul Miracovici, Aurel Kessler şi alţii.”