Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Mogoșoaia: conferința „Barbu Știrbey și rolul său istorico-politic”

7 iulie, 2018 @ 13:30 - 15:00 EEST

Primăria Capitalei prin Centrul Cultural ”Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului”, în colaborare cu Asociația Istoria Artei, vă invită la cea de-a doua conferință dedicate Centenarului Marii Uniri, susținută de istoric de artă dr. Oana Marinache:

7 iulie, ora 13:30, Salonul „Domnița Bălașa”

Barbu Știrbey și rolul său istorico-politic

Barbu A. Știrbey (1872-1946) a fost fiul cel mare al lui Alexandru și al Mariei Știrbey și nepotul domnitorului Barbu D. Știrbey. A urmat liceul și Facultatea de Științe Juridice la Paris. După moartea ta­tălui său, în 1895, Barbu se dedică afa­ce­rilor și administrării moșiilor, în nume pro­priu și pentru frații minori. Căsătoria cu Nadeja Bibescu, vara sa de gradul al II-lea, a avut loc în același an, la Geneva și cuplul se va stabili în România, la moșia Buftea.

Prințul se implică activ în activități eco­nomice, atât în ceea ce privește propriile moșii (cu precădere la Buftea unde dezvoltă fabrica de vată, de conserve și de făină), cât și în noile ramuri industriale și financiar-bancare. Prietenia cu familia moștenitoare îl pro­pulsează în umbra tronului și a marilor eve­nimente prin care trece țara în prima jumătate a secolului al XX-lea.

Oana Marinache este istoric de artă, cercetător și autor a peste 20 de studii monografice. A absolvit Academia de Studii Economice (2003), deținând un master în Relații Internaționale; ulterior a urmat cursurile Facultății de Istoria şi Teoria Artei – Universitatea Națională de Arte București (2008-2011), obţinând în cadrul aceleiaşi instituţii diploma de doctor cu teza Arhitectura și decorația interioară a reședințelor familiilor Bibescu – Basarab Brâncoveanu (coordonator ştiinţific prof. univ. dr. Ruxandra Demetrescu, 2015). Membră a Uniunii Artiștilor Plastici, secția critică. A primit premiul „G. Oprescu” al Academiei Române pentru lucrarea „Știrbey: reședințe, moșii, ctitorii” (2014). Membru fondator și președinte al Asociației Istoria Artei.

Programul viitor:

Monumente comemorative și creatorii lor (22 septembrie, ora 16:00, Sala Scoarțelor de la etajul 1)

100 de ani de arhitectură neoromânească (6 octombrie, ora 16:00, Sala Scoarțelor de la etajul 1)

Acces București/Mogoșoaia

Transport public: de la gura de metrou 1 Mai (Piața Chibrit) circulă la fiecare 15-20 minute linia 508 către Mogoșoaia (stația Palat brâncovenesc), preț călătorie 2 lei

Transport privat: taxă de parcare 2 lei/zi/autovehicul

Palatul este deschis în fiecare zi, de marți până duminică, între 10:00 – 18:00

https://palatebrancovenesti.ro/

 

Details

Date:
7 iulie, 2018
Time:
13:30 - 15:00 EEST
Event Categories:
,

Organizer

Centrul Cultural Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului – Mogoșoaia
View Organizer Website

Venue

Centrul Cultural Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului – Mogoșoaia
Str. Valea Parcului nr. 1
Mogoșoaia, Ilfov 077135 Romania
+ Google Map
View Venue Website