- This event has passed.
Mogoşoaia: Pigmento / Între uzanțe și experiment | Bienala de Arte Decorative
2 noiembrie, 2019 - 30 noiembrie, 2019
Pigmento / Între uzanțe și experiment
Ediția a IV a Bienalei Arte Decorative se va desfășura în perioada 2 – 30 noiembrie 2019, iar în ziua de 9 noiembrie, ora 14.00, vă invităm la vernisajul expozițiilor și la decernarea premiilor Bienalei la Centrul Cultural Palatele Brâncovenești, Mogoşoaia.
Evenimentele se desfășoară pe parcursul a 29 de zile la Centrul Cultural „Palatele Brâncovenești”, Mogoșoaia (Sala „Palatului Brâncovenesc”, „Ghețărie”, „Cuhnia”, Sala „Foișor”), Galeria „Senso” și în Galeriile U.A.P din România (Galeria „Orizont” și „Galateea Contemporary Art”).
132 de artiști din toată țara expun peste 140 de lucrări specifice artelor textile (convențional/neconvențional și fiber art), artei ceramice, metalului ori mixed media (experiment și instalații).
„ Bienala Arte Decorative 2019 vine după un an de întrerupere a periodicității bi-anule
(ultima fiind în anul 2016) iar ediția acesta a fost concepută ca o „punte” de legătură între generații, o intersecție dintre convențional, neconvențional, prezent și viitor, ca o mică incursiune prin istoria artelor decorative. În încercarea de a construi o imagine mai clară a artelor decorative contemporane, au fost invitați artiști consacrați care au adus o contributie majoră prin operele lor, marcând puncte de cotitură în dezvoltarea artei decorative contemporane românești alături de invitați debutanți. Anul acesta a fost ales un departament din cadrul Universității Naționale de Arte, București, departamentul Arte Textile și Design, studenți coordonați de profesorii lor care expun o serie de lucrări prin care intuim tendințele viitoare ale artelor textile. Alături de alți artiști, invitații sunt o parte din pionierii școlilor de arte, profesori formatori pentru generații întregi, sau artiști independenți, inovatori, ori formatori de tendințe.
Tema aleasă pentru 2019 a fost Pigmento / Între uzanțe și experiment, ca o analogie între materiile primare: pământ, foc, apă, metal prin care se evidențiază diversitatea conceptelor și tehnicilor specifice fiecărui domeniu dar și ideile inovatoare și soluțiile artistice găsite de artiști în transpunerea conceptelor.