- This event has passed.
Muzeul de Artă Cluj-Napoca (MACN) organizează, în perioada 28 iunie – 16 iulie 2023, expoziția personală „Vreau să te păstrez!”, cu lucrări ale artistului Kancsura István (pictură, obiect, instalație).
28 iunie, 2023 - 16 iulie, 2023
Muzeul de Artă Cluj-Napoca (MACN), instituție publică de cultură care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, organizează, în perioada 28 iunie – 16 iulie 2023, expoziția personală „Vreau să te păstrez!”, cu lucrări ale artistului Kancsura István (pictură, obiect, instalație). Vernisajul și lansarea catalogului expoziției vor avea loc miercuri, 28 iunie 2023, de la ora 18,00, în sălile festive ale Muzeului de Artă, în prezența artistului și a coordonatorului acestui proiect, Radu Șerban, artist vizual. Vor rosti alocuțiuni la deschidere domnii Lucian Nastasă-Kovács, managerul instituției, Szekély Sebestyén György, critic de artă și Florin Gherasim, muzeograf.
Kancsura István s-a născut în 19 august 1941 la Budapesta, dar la finele aceluiași an s-a mutat cu mama sa la Cluj. În orașul de pe Someș și-a descoperit de timpuriu vocația artistică, devenind elev al Liceului de Artă, absolvit în anul 1959. A urmat, apoi, studii temeinice ca student la Institutul de Arte Plastice Ion Andreescu, absolvit în promoția 1965, secția pictură.
După terminarea studiilor, Kancsura István a rămas la Cluj-Napoca, unde și-a asumat traseul de artist independent, devenind, din anul 1968, membru al Uniunii Artiștilor Plastici. Efortul creativ din atelier, susținut cu autoexigență vreme de șase decenii, s-a concretizat în sute de lucrări din care se decelează evoluția unui stil propriu, original. Artistul se remarcă prin opera sa, care are la bază un program personal, înrudit cu temele definitorii ale grupului Prolog din București. Pe această linie, el a legat prietenii bazate pe afinități durabile, a purtat corespondență și a dezvoltat proiecte comune cu artiști precum Ion Grigorescu, Paul Gherasim, Horia Paștina, Mihai Sârbulescu sau Sorin Dumitrescu.
Încă din anii 70, de la debut și până în prezent, lucrările lui Kancsura au fost prezentate publicului în numeroase expoziții personale sau de grup, pe simezele unor muzee și galerii de artă din Cluj-Napoca, București, Timișoara, Budapesta, Mücsarnok (Ungaria), Coburg (Germania) ș.a. Cronici despre aceste expoziții sau despre alte fațete ale operei și personalității lui Kancsura István au scris, în presa culturală de limbă română sau maghiară, nume importante ale criticii de artă, precum Árkossy István, Octavian Barbosa, Paul Cornel Chitic, Sorin Dumitrescu, Negoiță Lăptoiu, Mezei Jozsef, Vasile Muscă, Andrei Pintilie, Andrei Pleșu, Szekély Sebestyén György, Szabó Ilona și Takács Gyula. (Florin Gherasim)
Proiect conceput și implementat de Asociația Culturală Continuum, realizat cu sprijinul Primăriei și Consiliului local Cluj-Napoca.
Partener principal: Muzeul de Artă Cluj-Napoca.
Partener: Galeria Quadro.
Coordonator proiect: Radu Șerban, Asociația Continuum
Text critic: Sebestyén György Székely, istoric de artă, directorul Galeriei Quadro din Cluj-Napoca.
Concepție și automatizări pentru instalația „Anatomia luminii”: Daniel Moga, prof. UT Cluj-Napoca.
Sponsori: Ștefan Gadola, Erwin Breckner și Dănuț Mureșan (DanyArt)
Partener principal: Muzeul de Artă Cluj-Napoca.
Partener: Galeria Quadro.
Coordonator proiect: Radu Șerban, Asociația Continuum
Text critic: Sebestyén György Székely, istoric de artă, directorul Galeriei Quadro din Cluj-Napoca.
Concepție și automatizări pentru instalația „Anatomia luminii”: Daniel Moga, prof. UT Cluj-Napoca.
Sponsori: Ștefan Gadola, Erwin Breckner și Dănuț Mureșan (DanyArt)