- This event has passed.
Muzeul Județean Buzău găzduiește, în perioada 12 iunie – 12 iulie 2021, expoziția „Biserici de lemn din Bucovina istorică – cercetare şi conservare”
12 iunie, 2021 - 12 iulie, 2021
Muzeul Județean Buzău găzduiește, în perioada 12 iunie – 12 iulie 2021, expoziția „Biserici de lemn din Bucovina istorică – cercetare şi conservare”, vernisajul având loc sâmbătă, 12 iunie, cu prilejul Nopții Europene a Muzeelor.
Proiectul expoziţional prezintă prin imagini şi note o sintetizare a cercetării documentare şi de teren a autorului, dr. Laurenţiu Dragomir, urmărind înţelegerea şi aprofundarea fenomenului bisericilor de lemn din Bucovina, evidenţa lor ştiinţifică, precum şi situaţia actuală a stării de conservare a acestora.
Bucovina este renumită prin bisericile cu fresce exterioare din România, parte din ele incluse în patrimoniul UNESCO, sau prin vechile biserici din Lujeni sau din Toporăuţi, aflate în prezent în regiunea Cernăuţi din Ucraina.
Alături de aceste monumentale şi valoroase lăcaşe de cult, Bucovina păstrează o categorie specială de monumente de arhitectură vernaculară religioasă, modeste în aparenţă, mai puţin cunoscute, dar destul de numeroase. Ele sunt adevărate opere de artă ale meşterilor populari, de cele mai multe ori anonimi, însumând un număr de peste 350 de biserici de lemn, după cum au fost identificate în urma cercetării ce a prilejuit această expoziţie.
Vă așteptăm la muzeu!