Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Muzeul Municipal „Regina Maria” Iași anunță organizarea expoziției „TRIPTIC”, semnată de regizorul și scriitorul Mircea Bunescu.

27 septembrie @ 08:00 - 31 octombrie @ 17:00 EEST

Muzeul Municipal „Regina Maria” Iași anunță organizarea expoziției „TRIPTIC”, semnată de regizorul și scriitorul Mircea Bunescu.
Expoziția își propune să ofere publicului ieșean, și nu numai, o experiență artistică profundă, care explorează teme de spiritualitate și reflecție prin intermediul reprezentărilor vizuale. Lucrările expuse, realizate de Mircea Bunescu, vorbesc despre echilibrul dintre corporal și transcendent, cu trimiteri subtile la simbolistica creștină.
Expoziția este organizată la Galeriile de Artă ale Municipiului Iași „Dan Hatmanu” cu prilejul Sărbătorii Sfintei Parascheva, perioadă importantă atât pentru ieșeni, cât și pentru creștinii din toată țara. Pentru pelerinii care vor fi prezenți la Iași în următoarea perioadă, expoziția reprezintă una dintre expresiile artistice ce vor sublinia relația dintre simbol și artă.
Vernisajul expoziției va avea loc vineri, 27 septembrie 2024, ora 17:00 la Galeriile de Artă ale Municipiului Iași „Dan Hatmanu” din Pasajul Sf. Vineri din strada Anastasie Panu nr. 21. Vor prezenta: prof. univ. dr. Petru Bejan, Ovidiu Lazăr, regizor, pr. lect. dr. Cătălin Vatamanu și drd. Mihai Covaliuc, curator.
Vă așteptăm!

Details

Start:
27 septembrie @ 08:00 EEST
End:
31 octombrie @ 17:00 EEST
Event Category:
Website:
https://www.facebook.com/photo/?fbid=1081273790668436&set=a.528664565929364

Organizer

Muzeul Municipal Iași
View Organizer Website

Venue

Galeriile de Artă ale Municipiului Iași „Dan Hatmanu” – Pasaj Sfânta Vineri
Anastasie Panu
Iași, Iași
+ Google Map