Muzeul Municipiului București vă invită să vedeți, începând de joi, 7 aprilie 2022, la Muzeul Theodor Aman (strada C.A. Rosetti nr. 8 ), expoziția „AMAN ÎN PLEIN-AIR. Invitaţie în grădinile şi parcurile lui Theodor Aman”.

Muzeul Municipiului București vă invită să vedeți, începând cu data de 7 aprilie 2022, la Muzeul Theodor Aman (strada C.A. Rosetti nr. 8 ), expoziția „AMAN ÎN PLEIN-AIR. Invitaţie în grădinile şi parcurile lui Theodor Aman”.

Tributar la începuturi educaţiei academiste însuşite în anii de studii la Paris, artistul îşi concentrează atenţia asupra genurilor considerate majore – subiectul istoric şi portretul, socotind peisajul un gen facil, neinteresant pentru marii artişti: «Dispensată de unŭ studiu seriosŭ, pictura peisagiului este adesea îmbrățișată de dame și în adevărŭ ele o reproducŭ cu multă inteligință și simțimănt» (T. Aman, Despre pictură, în Revista Carpaţilor, an I, tom II, semestrul I, 1860, p. 233-234).

Cu toate acestea, întâlnirea lui Aman cu peisajul se petrece încă din anii studenţiei, la început timid, ca o tatonare a lumii, fructificându-se în lucrări pictate în atelier, după schiţe trasate în grabă pe teren, lucrări în care descriptivismul nu lasă prea mult loc emoţiei, iar universul exterior nu empatizează cu cel interior, capabil să filtreze percepţia personală. Ca în toate genurile abordate, peisajul lui Aman suferă o evoluţie continuă, culminând în momentul în care artistul îşi părăseşte atelierul şi se raportează direct la natură.

Tuşa se eliberează, devine tot mai nervoasă şi mai expresivă, culoarea surclasează desenul, lumina devine personaj. Treptat, Aman nu se mai raportează la natură cu o privire tehnică şi rece, ci o recreează, însufleţind-o cu sensibilitatea şi emoţiile personale. Peisajul devine spre finalul vieţii un gen perfect asumat şi aproape o formulă identitară a artistului în percepţia multora dintre admiratorii săi.

Aşa cum se întâmplă în toate subiectele pe care le abordează, Theodor Aman este mereu un cronicar atent şi obiectiv al timpului său, multe dintre lucrări putând fi asimilate unor veritabile documente istorice, cu atât mai fascinante cu cât distanţa temporală ne plasează tot mai departe de realitatea de mult apusă a instantaneelor imortalizate. Peisajele nu fac excepţie şi avem prilejul să recunoaştem locuri păstrate aproape intacte după mai bine de un veac şi jumătate, cum sunt cele surprinse în instantaneele din Jardin du Luxembourg, al doilea ca mărime între parcurile pariziene, dar avem şansa să vedem şi locuri definitiv dispărute, cum ar fi grădina artistului – un loc fermecător la margine de Bucureşti, în mahalaua Bradu-Boteanu, îngropată acum sub betonul unor blocuri din plin centrul capitalei.

Lucrările aduse acum în faţa publicului aparţin preponderent ultimelor două decenii din viaţa creatorului – perioadă de maximă maturitate artistică, când peisajele lui devoalează pasiune şi o mare bucurie în abordare, sentimente care astăzi se transferă instantaneu în percepţia receptorului. Educaţia academistă şi bucuria detaliului nu au dispărut niciodată, dar neastâmpărul experimental este prezent şi el în încercările întregii creaţii. Privindu-i peisajele, suntem adesea tentaţi să facem paralele cu Manet sau cu Renoir şi Monet la începuturile demersului lor impresionist. Aman, adeptul construcţiei riguroase, al detaliului tratat cu maximă minuţiozitate dialoghează brusc într-un limbaj ce-i părea complet străin. Forma cedează locul sugestiei, iar experimentele luministice şi cromatice devin preocupări majore, forţând deplasarea exprimării spre teritoriul unui impresionism incipient. Din păcate, timpul nu a mai avut răbdare şi i-a înterupt demersurile făcute în abordarea noului stil, căruia a dovedit că îi simţea şi îi înţelegea cu empatie şi profunzime principiile.

Greta Şuteu, muzeograf, curator al expoziției