Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Muzeul Național al Literaturii Române și Fundația Culturală Secolul 21 vă invită miercuri, 15 mai 2019, începând cu ora 18.00, la sediul MNLR din Str. Nicolae Crețulescu, nr. 8, la evenimentul de lansare a cărții „Arhitectul B. Ioanide. Viața și opera”, de Mariana Celac,

15 mai, 2019

Muzeul Național al Literaturii Române și Fundația Culturală Secolul 21 vă invită miercuri, 15 mai 2019, începând cu ora 18.00, la sediul MNLR din Str. Nicolae Crețulescu, nr. 8, la evenimentul de lansare a cărții „Arhitectul B. Ioanide. Viața și opera”, de Mariana Celac,
publicată de UNArte, precum și la masa rotundă organizată în jurul acestei cărți, la care participă Gabriel Andreescu, Cătălin Berescu, Ana Maria Cătănuș, Magda Cârneci, Adina Kenereș și Iosif Kiraly. Invitat special: Ion Vianu. Evenimentul este moderat de Ion Bogdan Lefter. Amfitrion: Alina Ledeanu, președinta Fundației Culturale Secolul 21.

„B. Ioanide este Bietul Ioanide, arhitect și personaj mai mult sau mai puțin central în două dintre romanele lui George Călinescu, Bietul Ioanide (1953) și Scrinul negru (1956). Pornind de la datele personale și informațiile critice despre opera arhitectului și despre arhitectură, cele mai multe istoricește posibile, atașate personajului romanesc și conținute în «biografia oficială», dar și în alte proze, în publicistică, în scrierile de istorie literară și critică ale aceluiași G. Călinescu, textul extrapolează cu destule libertăți petele lăsate albe de «biograf», altfel un remarcabil observator al scenei urbane și al obiectelor construite din vremea sa. Textul amestecă contribuția (repovestită) a «biografului» G. Călinescu despre viața și opera lui B. Ioanide cu extinderi propuse de autor”, notează Mariana Celac la începutul cărții.

Cu un debut în cronica de artă, matematician, cunoscut arhitect și urbanist și una dintre cele mai puternice voci ridicate împotriva dictaturii ceaușiste, Mariana Celac ne oferă, prin Arhitectul B. Ioanide. Viața și opera, cartea unui excepțional scriitor. Textul, greu de încadrat prin compoziția sa cu totul inedită, e organizat pe mai multe planuri, unde realul se derobează necontenit, topindu-se în ficțiune. Tocmai de aceea, pornind de la avertismentul autoarei, care ne previne că a mixat „contribuția (repovestită) a lui G. Călinescu” cu propriile sale „extinderi” apare, firesc, întrebarea: Cine e, de fapt, B. Ioanide? Personalitățile culturale invitate la dezbaterea din 15 mai vor propune un răspuns.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
Vă așteptăm!

Details

Date:
15 mai, 2019
Event Categories:
, ,

Organizer

Muzeul Național al Literaturii Române – București
View Organizer Website

Venue

Muzeul Național al Literaturii Române, (MNLR) – str. Nicolae Crețulescu 8
Nicolae Crețulescu 8
București, București Romania
+ Google Map