- This event has passed.
Muzeul Național de Artă Timișoara oferă intrare gratuită tuturor vizitatorilor cu ocazia Zilelor Europene ale Patrimoniului, 14 septembrie 2022
14 septembrie, 2022
Vă anunțăm cu entuziasm că mâine, 14 septembrie 2022, Muzeul Național de Artă Timișoara oferă intrare gratuită tuturor vizitatorilor cu ocazia Zilelor Europene ale Patrimoniului!
Zilele Europene ale Patrimoniului, sărbătorite în perioada 10-18 septembrie încă din 1985, reprezintă o acțiune comună a Consiliului Europei și a Comisiei Europene sub deviza „Europa, un patrimoniu comun”.
Numite și “Zilele porților deschise ale patrimoniului”, în această perioadă numeroase muzee, instituții culturale oferă gratuitate iubitorilor de artă. Cetățenii europeni au posibilitatea să se bucure de artă și să învețe despre moștenirea lor culturală comună, fiind încurajați să se implice activ în protejarea și îmbunătățirea acestui patrimoniu pentru generațiile prezente și viitoare.
❗️ Vă reamintim, MNART a intrat într-o perioadă de reorganizare, în vederea pregătirii pentru evenimentele culturale majore ce vor fi organizate în 2023, vizitarea spațiilor expoziționale de la etajele I și II ale Palatului Baroc fiind suspendată.
Până pe 10 octombrie, vă invităm să admirați expoziție temporară „Întoarcerea Prodigioasă. Oskar Szuhanek”, de la parterul muzeului.