
- Acest eveniment a trecut.
Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal organizează în data de 11 noiembrie 2022 evenimentul Black Friday la muzeu.
11 noiembrie, 2022

Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal, în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor și Primăria Municipiului Oradea, organizează în data de 11 noiembrie a.c. evenimentul Black Friday la muzeu. 

Proiectul se va desfășura la sediul Muzeului Țării Crișurilor (Str. Armatei Române nr. 1/A), la sediul secției Muzeului Orașului Oradea (Piața Emanuil Gojdu nr. 39-41), precum și la Muzeele Memoriale (Muzeul Memorial “Aurel Lazăr”, Muzeul Memorial “Iosif Vulcan” și Muzeul Memorial “Ady Endre”).
În cadrul acestui eveniment, prețul biletelor de intrare la toate expozițiile, va fi următorul:
Pentru vizitarea expozițiilor permanente, temporare, precum și a Vivariului din cadrul Muzeului Țării Crișurilor (Str. Armatei Române nr. 1/A),
prețul este de 15 lei/adult în loc de 25 lei si de
5 lei/copil/elev/student/pensionar în loc de 10 lei.


Pentru vizitarea expozițiilor permanente, temporare, precum și a expoziției Leonardo da Vinci din cadrul secției Muzeului Orașului Oradea (Piața Emanuil Gojdu nr. 39-41), prețul este de
15 lei/adult în loc de 25 lei și de
5 lei/copil/elev/student/pensionar în loc de 15 lei.


Cu un bilet achiziționat la oricare dintre cele trei Muzee Memoriale (Muzeul Memorial “Aurel Lazăr”, Muzeul Memorial “Iosif Vulcan” și Muzeul Memorial “Ady Endre”) se pot vizita toate acestea, la prețul de
5 lei/adult și 2 lei/copil/elev/student/pensionar.

Amintim vizitatorilor că în această zi, datorită numărului mare de persoane care ne va trece pragul, ghidajul nu se va putea realiza.
Vă așteptăm cu drag!