Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad vă invită la noi proiecții din cadrul proiectului KineDok powered by One World Romania, ediția a 8-a, 16 octombrie 2022

16 octombrie, 2022

Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad vă invită la noi proiecții din cadrul proiectului KineDok powered by One World Romania, ediția a 8-a.

KineDok este un program unic în Europa prin amploarea sa, desfășurându-se concomitent în 6 țări partenere: Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Croaţia, Georgia şi România, unde este coordonat de către Asociația One World Romania, în strâns parteneriat cu festivalul de film. Fiecare dintre țările participante contribuie cu cele mai noi documentare, care rulează apoi în sute de locații din toate cele 6 ţări, generând astfel o comunitate culturală impresionantă.

Duminică 16 octombrie vă invităm să vizionați, în cadrul programului european KineDok powered by One World Romania, documentare din seria SAHIA VINTAGE, respectiv filmele: A cui e vina, Craiova vazută din car, Sedință cu părinții, Echipajul.

A cui e vina (reg. Florica Holban, 1965)

Asemenea regizoarei Márta Mészáros, Florica Holban cunoaşte direct experienţa instituţionalizării timpurii, în absenţa părinţilor. Ca şi în ,,Să zâmbească toți copiii” al primei regizoare, ,,A cui e vina” include secvenţe filmate la Casa de copii şcolari nr. 6: acolo la mijlocul anilor ‘50, aici un deceniu mai târziu. Însă în cazul filmului de faţă, spre deosebire de cel semnat de Mészáros, dominanta abordării e dată de cadrul legal: pe lîngă mărturiile copiilor (secvența inclusă aici), A cui e vina include multiple secvenţe filmate la Tribunal şi beneficiază de consultanţă din partea unui procuror.

Craiova vazută din car (reg. Titus Mesaros, 1974)

E primul dintr-o serie de filme construite exclusiv prin montaj de imagine statică – în cazul de faţă, fotografie, în alte cazuri, pictură. După apariţia volumului La lilieci (Marin Sorescu, 1973), Mesaroş plănuiește o serie de filme care vizualizează poeme ale lui Sorescu apărute în respectivul volum – cazul poemului aflat la baza filmului inclus aici. Sorescu e iniţial sceptic, însă ulterior, încântat de formula originală a filmului, acceptă să apară într-un scurt segment montat în pregenericul filmului, în care citeşte versurile de început ale poemului. Datorită unui caz de rivalitate profesională – conform precizărilor regizorului, un membru al Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste gestionează cu dificultate succesul lui Sorescu – segmentul va trebui eliminat din versiunea finală a filmului. Din acelaşi motiv, seria Sorescu va fi întreruptă fără şanse de reluare.

Sedință cu părinții (reg. Doru si Paula Segall, 1980)

Văzut dinspre prezent, Şedinţă cu părinţii funcţionează simultan ca un film cât se poate de mundan şi ca unul oarecum enigmatic. Este filmat la Liceul nr. 36 din Bucureşti – liceu de filologie-istorie la momentul 1980, devenit industrial şase ani mai tîrziu, la momentul filmării unei continuări cu aceleași personaje (Absolvenţii). Filmul contrazice obişnuinţele de lectură ale privirii contemporane la intersecția cu reprezentări documentare proprii României socialiste. Imaginarul comun, devenit normativ, al copilăriei asociate cu epoca respectivă lipsește aici. Nu aflăm pionieri corect aliniaţi, nici declarații înflăcărate de dragoste pentru Partidul-Parinte. Este, poate, încă devreme pentru ele: anii 80 sunt abia la început.

Echipajul (reg. Doru Segall, 1985)

,,Odată, fiind pe malul Dunării, am văzut o curte trecând pe lângă mine. Rufe la uscat, leagănul copilului, flori, grădini de zarzavat. M-am mirat, mi-a plăcut. Știam că din ce ne miră și din ce ne place, sau din ce iubim noi, documentariștii, (oare numai documentariștii?) apar mirările, bucuriile, poate simpatiile spectatorilor în slujba cărora ne aflăm. Am vrut să fac un film despre o astfel de curte. N-au trecut decât 15 ani și m-am mutat, provizoriu la adresa nr. 10 025. Adică șlepul Na¬vrom, casa 10 000 numărul 25, undeva, adică oriunde, peste tot, pe Dunăre. O stradă de cca. 2000 de kilometri. O familie din Mehedinți: Mitu, Lenuța și Marian de 5 ani.” (Mărin, pentru intimi).

Proiecțiile vor avea loc la sediul central al muzeului, din str. Vasile Parvan nr. 1, începând cu ora 11.30.

Organizator local: dr. Mircea Mamalaucă

Organizator național: Asociația One World Romania

Parteneri: Institute of Documentary Film (Rep. Cehă), Filmtopia (Slovacia), Anthropolis (Ungaria), ReStart (Croația), Chai Khana (Georgia)

Cu sprijinul: Creative Europe – MEDIA Programme of the European Union, Centrul Național al Cinematografiei

Details

Date:
16 octombrie, 2022
Event Category:

Organizer

Muzeul „Vasile Pârvan” – Bârlad
View Organizer Website

Venue

Muzeul „Vasile Pârvan” – Bârlad
Str. Vasile Pârvan nr. 1
Bârlad, Vaslui 731050 Romania
+ Google Map
View Venue Website