- This event has passed.
Negrești-Oaș: expoziția “Țara Oașului – repere identitare”
1 noiembrie @ 03:25 EET
REPERE IDENTITARE –
expoziție la Galeria de artă „Dr. Mihai Pop”,
Muzeul Țării Oașului
Sâmbătă, 15 august 2015, începând cu ora 16:00, la Muzeul Ţării Oaşului, Galeria de Artă „Dr. Pop Mihai”, sunteți așteptați la o întâlnire cu muzica și culoarea și lumina și forma, reunite în cadrul expoziției „Țara Oașului – repere identitare” din cadrul sărbătorii orașului Negrești-Oaș – „Zestrea Oașului – Festivalul Patrimoniului Țării Oașului”.
Pe lângă expoziția de etnografie găzduită de muzeu, artiștii Corneliu Pop, Ioan Pop Prilog, Ioan Pop Vereta și Dorel Petrehuș ne propun o incursiune în sferele abstracte ale artei plastice, totul pe acordurile muzicale ale „Trio Consonantia” de la Filarmonica „Dinu Lipatti” Satu Mare.
Vă așteptăm cu drag!
Dr. Natalia Lazar
Corneliu Pop s-a născut la 29 martie 1952 în localitatea Botiz, judeţul Satu Mare, actualmente fiind stabilit în localitatea Vama, judeţul Satu Mare. Studii: Liceul de Artă Baia Mare Este membru al Asociaţiei „Art Bunavestire” Negreşti-Oaş. Expune 14 lucrări cu tematică abstractă, în tehnică acrilic pe lemn şi colaj pictat. De-a lungul timpului, a avut expoziţii personale şi de grup în ţară şi străinătate: Satu Mare, Baia Mare, Zalău, Franţa, Germania, Belgia etc. Are lucrări în colecţii publice şi private.
Ioan Pop Prilog s-a născut la 23 ianuarie 1964 în localitatea Prilog, judeţul Satu Mare, în prezent fiind stabilit în localitatea Baia Mare, judeţul Maramureş. Studii: Universitatea de Nord Baia Mare, secţia arte plastice-pictură, L’Ecole Superieure d’Art et Design, Reims, Franţa. Este membru al U.A.P. din România, filiala Baia Mare și al Asociaţiei „Art Bunavestire” Negreşti-Oaş. Expune 16 lucrări cu tematică simbolist abstractă în tehnica acrilic pe pânză. A avut expoziţii personale şi de grup, în ţară şi în străinătate: Negreşti-Oaş, Satu Mare, Bucureşti, Chicago – USA, Elveţia, Franţa etc. A participat la simpozioane şi tabere de creaţie, a realizat lucrări de artă monumentală şi are lucrări în colecţii particulare în ţară şi în străinătate.
Ioan Pop Vereta s-a născut la 07 iulie 1964 în localitatea Săpânţa, judeţul Maramureş, în prezent fiind stabilit în localitatea Sighetu Marmației. Studii: Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, secţia sculptură, Bucureşti. Este membru al U.A.P. secţia sculptură și al Asociației Artistice „Art Bunavestire” Negreşti-Oaş. Expune două lucrări cu tematică simbolist abstractă în andezit negru şi marmură.
De-a lungul timpului, a avut expoziţii personale şi de grup în ţară: Negreşti-Oaş, Baia Mare, Târgu Mureş, Timişoara, Iaşi etc. A participat la simpozioane şi tabere de sculptură în ţară şi străinătate.
Dorel Petrehuș s-a născut la 19 februarie 1957 în localitatea Dumbrava (Târgu Lăpuş), judeţul Maramureş, în prezent fiind stabilit la Negreşti-Oaş. Studii: Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu” Cluj Napoca, secţia pictură. Este membru al U.A.P. din România, filiala Baia Mare, secţia pictură și al Asociației Artistice „Art Bunavestire” Negreşti-Oaş. Expune 18 lucrări cu tematică figurativă, „transfigurări” în tehnica acrilic şi ulei pe pânză ţărănească şi lemn.
A avut numeroase expoziţii personale şi de grup, în țară şi străinătate (Baia Mare, Satu Mare, Negreşti Oaş, Germania, Austria) și participat la tabere de creaţie în ţară şi străinătate. De asemenea, are lucrări în colecţii particulare şi publice.
Premiul „Artistul anului 2015”, Baia Mare.
Va asteptam cu drag, sambata, 15 august 2015, ora 16,00, la Galeria de artă „Dr. Mihai Pop”,
Muzeul Țării Oașului!
Dr. Natalia Lazar