Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Online: Conferința științifică „DIMITRIE CANTEMIR – OMUL EPOCII SALE”

26 octombrie, 2020

CONFERINȚA ȘTIINȚIFICĂ
„DIMITRIE CANTEMIR – OMUL EPOCII SALE”
Muzeul Județean ,,Ștefan cel Mare” Vaslui – alături de Consiliul Judeţean Vaslui – organizează online Conferința științifică „DIMITRIE CANTEMIR – OMUL EPOCII SALE”. Activitatea se va desfășura luni, 26 octombrie 2020, ora 13:00, în Sala ,,Multimedia” a Muzeului Județean ,,Ștefan cel Mare” Vaslui și va fi transmisă în direct pe pagina de Facebook a muzeului.
Acest eveniment științific are ca scop principal aducerea în prim-plan a personalității complexe a renumitului cărturar DIMITRIE CANTEMIR – domn al Țării Moldovei (martie – aprilie 1693 și 1710 – 1711). El s-a remarcat ca fiind un mare scriitor, om de ştiinţă, etnograf, geograf, filozof, istoric, lingvist, muzicolog, compozitor, enciclopedist, umanist şi chiar prefigurator al iluminismului.
Prin intermediul acestei conferințe dorim să expunem publicului larg viața și opera strălucitului cărturar moldovean. În acest sens, cei interesați vor afla mai multe informații despre acest mare spirit enciclopedic din alocuțiunea susținută online de dr. LAURENȚIU CHIRIAC de la Muzeul Județean Vaslui „Ștefan cel Mare” Vaslui, cu tema: Dimitrie Cantemir – un prinț al culturii românești.
Organizatori:
– Prof. dr. Ramona Maria Mocanu, directorul Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui
– Dr. Laurențiu Chiriac, muzeograf la Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui
Vă așteptăm cu drag să ne urmăriți pe pagina de Facebook a instituției muzeale !

Detalii

Dată:
26 octombrie, 2020
Categorii Eveniment:
,

Organizator

Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui
Telefon
Str. Hagi Chiriac, nr.2
Vezi site-ul web Organizator

Loc de desfășurare